Unu

Pe nesimțite s-a instalat un sentiment ciudat. Știam că știu și pot tot. Priveam oameni în situații pe care încercam imaginar să le rezolv și eram frustrată când nu reușeam un happy end. Aveam toate meseriile și puteam să îmi imaginez că pot fi chiar astronaut. Bineînțeles că persoana conștientă în fizic dădea mereu din cap nemulțumită acuzându-mă de aroganță.
Luni de zile am observat acest fenomen și tensiunea care se creează.
Mai decurând am observat că nu mai percep câteodată diferențe între mine și unele persoane. Mai ales citind unele articole sau cărți și recitind blogul meu, nu mai simt diferențe de entități. Adică ce scrie Ion îi a lui Ion scris de el și ce scriu eu e scris de mine.
Apoi mi-am dat seama că asta poate fi ceea ce înțelepții numesc identificarea cu unu. Ești tot și nimic.
Nu se dizolvă corpul fizic ci percepția asupra limitelor. Granițele cad. Nu simt această stare ca pe ceva înălțător și nu sunt euforică. Pare ceva normal deși uneori, la început, neliniștitor.

Reclame

Gălăgie

La momentul potrivit am primit un link unde am găsit traduceri în română. Acolo am dat de fragmente de Adyashanti, Papaji, Ramana Maharashi, treziții și iluminații certificați prin acceptarea și entuziasmul discipolilor, în ultima sută de ani. Krishnamurti deasemenea.
Am căutat mai multe informații pe net și pot să spun că și în zona asta îi multă gălăgie.
Am primit însă de la fragmentele găsite pe net și două cărți, multe confirmări. Ai putea merge mai departe și fără ele dar este mai liniștitor dacă auzi că mari iluminați ai secolului, unii încă în viață, au avut drumuri asemănătoare pentru că la un moment dat ai impresia că te piși singur contra vântului. Nu mai știi ce să crezi despre tine. Iți pui chiar întrebarea dacă nu cumva ai atins culmile aroganței ajungând la concluzii care sunt contrare religiilor, filozofiilor, curentelor new age.
Parcă innoți într o mare de cuvinte, obiecte, gânduri străine și concepte materiale. Într o mare mai mult vâscoasa decât lichidă, o consistență curioasă și dacă nu înfricoșătoare dar deranjantă.

Demnitate

drumuldinmine

Să nu ne mai târâm cerșind la porți străine
Un colț mucegăit de pâine.
Să nu ne mai târâm prin colbul depărtării,
Ci să umblăm desculți
Pe drumuri ce pavate sunt
Cu aurul din glia țării.

Cu capul sus, privirea iar semeață
Cu spatele înalt,
Călătorind prin viață,
Să împletim destinul cu flori de mină
Care,
De mii de ani se-adună în cristale.

Din vorbe dulci, cununi de bucurie
Să facem iar cu amintirea vie,
A neamului ce-am fost de dincolo de vreme,
Și iarăși va să fie.

Vezi articolul original

Evident

… lumea este construcția ființelor cu conștiință. De miliarde de ani fiecare din noi o țese și o alimetează din propria energie. Un vis comun. Fiecare din noi participă cu un aport de energie și imaginație. Suntem cocreatori într-un vis universal. De aici și responsabilitatea pe care o avem și pe care ar trebui să ne-o asumăm.
Dacă tot participăm cu o energie imensă, ce vrem să țesem, să dizolvăm, să adăugăm?

Materie?

Mai aveam o oră până să merg la lucru așa că m-am așezat pe pat. Fixez cu privirea picioarele, las ochii să defocuseze și gândurile se dizolvă. La scurt timp piciorul drept dispăruse împreună cu cerceaful verde și patul de sub el. Rămăsese un nimic gri. Piciorul stâng era plat și 2d, conturul degetelor de la picior era o bandă lată de un alb strălucitor.
Straniu. Ochii sunt neliniștiți, îi mențin greu așa relaxați, alunecă des la dreapta căutând piciorul.
Tot sărind de la o stare la alta observ următoarele: în defocusare sunt relaxată, simt „ușor „, fără senzații speciale. Când ochii caută piciorul, în tot corpul simt durere și pierdere de energie.
Undeva am citit că, paradoxal, ca să menținem lumea așa cum am învățat-o, consumăm imens de multă energie. Cred că mi-am confirmat.

Nebunie

Comanzi plăpumioare verzi, primești turchiz. În față mulți oameni îmi sunt prietenoși, când întorc spatele se transformă în fiare. În nord așteptăm uragan, în sud se răcorește. Oma sub imperiul încăpătânării, că nu îi ies manipulările, bagă pe foc. Câinii, rămași singuri o vreme, s-au pișat pe pat. La lucru o ucenică a plecat în pauză și nu a mai venit. Mă dor picioarele de mor. Oamenii vorbesc mult și spun puțin. Sclipiri și imagini fugare în colțurile ochilor. Mașina de spălat pierde puțină apă pe la garnitura de cauciuc a ușii.
Lista poate continua. Oare îi Mercur retrograd?