Destin?!

Am continuat in gand, discutia cu fatavesela, adica cum veste buna ca nu se simte chiar fain. Chiar! ma gandeam, cum ii aia?!
Care-i diferenta intre pe vremuri cand ma gandeam ca oare este destin si fluturam deasupra capului, ca pe steag, liberul arbitru, cu care ma si bateam in piept ca Cita lu Tarzan.
Nu puteam sa concep nici in ruptul capului sa ma predau unui destin prescris si sa ma las dusa in voia sortii. Am gandit corect, intr-un fel, dar…
Conceptul de destin, inteles atunci, era ca ceva care ti se baga pe gat, acceptandu-l cu resemnare, umila, cu amaraciune, fatalist, ca indiferent ce fac tot asa iese cum zice soarta.
Am facut sute de vizualizari, cum se spune prin carti destepte, cam cum mi-as dori sa fie ce va sa vie, ca sunt bogata si exact cum si cat si, si, si… Dupa cateva luni de zile de vizualiari (mai am eu si un picut de idee cum e cu astrologia) mi s-o aprins un bec minuscul in interior, unul asa de mic si pirpiriu ca abia l-am zarit: nici nu ti-ar trece prin cap sa-ti doresti ceva sau sa vizualizezi ceva, daca in principiu nu ti-ar fi deja pregatit in tine. Ha! Am inceput sa am usoare dubii in ce priveste liberul arbitru….
Am pus la o parte, toate informatiile astfel primite, ca fiind posibile dar nu musai… continuand sa flutur cu arbitru sus-numit. Pana intr-o zi, am observat ca m-am impotmolit si ca ceva nu pusca… Am luat arbitru si am trantit cu el de pamant de s-o scurs din el tata culoarea. Am suduit una buna, apoi am baunat, simtind ca am inteles gresit ceva. Asta nu inseamna ca de atunci nu ma mai amestec cu vizualizari, expuneri de dorinte, si amestec in chestii de: nu-i treba magarului de ce face stapanul.
Pana azi dimineata, intelegand diferenta intre o baltuta eu si oceanul ce ma locuieste. Este o renuntare la liberul arbitru in cunostinta de cauza, cu bucurie, cu intuitia faptului ca drumul pe care il canta valurile oceanului sunt intr-adevar cele adevarate si corecte si incerc sa ma las in voia lor, cu bucurie si drag si incredere, ca nu pot eu oceanul sa-mi dores mie, eu baltuta, rau si distrugere.
Nu stiu cat ma tine.

Reclame

6 comentarii

  1. Cât mai mult cu putință!…Ca să mă fac înțeleasă, vestea bună e că stau azi acasă, încep săptămâna de lucru cu o zi liberă, partea proastă e că nu mă simt bine, nu asta era ce îmi doream. De dimineață m-am înfuriat pe întreg univers, acum m-am calmat și încep să accept situația!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  2. Este fain când avem timp să ne ascultăm, eventual să mai și stăm de vorbă cu noi înșine.
    Cred că liberul arbitru se poate referi doar la unele amănunte ale vieții, nu la cursul ei, la esență! Ce nu-mi dau seama încă este cât ne este permis să influențăm amănuntele vieții, cât de larg ne este permis pasul acesta în stânga sau în dreapta.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

      1. Poate m-am exprimat eu incorect? Putem să acționăm cum dorim, dar nu putem schimba mare lucru. Nu neapărat nu ne este permis, doar că, orice am întreprinde, nu avem cum să modificăm în esență drumul. Un pas în stânga sau dreapta nu este decât un mic ocol, dar vom ajunge în același loc.
        Cred că azi sunt confuz în exprimare.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.