Transfer

Pe muntele de piatră, deasupra piscului înalt, plutesc…. Vântul tristeții îmi mângâie aripile în zbor gri. Pleacă, încolonate, suflete spre odihnă, lăsând în urmă, disperarea, vâltoarea și zbaterea vieții aici…
Jos, lacrimi și zbucium, sus, liniște, iubire, compasiune… calm.
Nu râde nimeni, nu zâmbește, un dute-vino fără întrerupere, câte un suflet se întoarce înapoi, privind cu un amestec de bucurie și tristețe…
Două lumi care nu se întretaie decât marginal, de sus în jos întrețesut, de jos în sus… nevăzut.

NU! Muntele nu are inimă de piatră.

Reclame

7 comentarii

      1. Ea exista ca forma a SUFERINTEI. Toti cei ce fug de acasa , pana ralizeaza ca aceasta fuga este de ei insisi, fiul risipitor va haladui prin toate hartoapele imaginatilor sale.

        Apreciază

      2. Cine stabileste „masura” inimii si compasiunii? Care este „timpul” lor ?
        Oare ce s-ar intampla daca „EXISTENTA” ar functiona dupa „toane” ?!
        Nu „trebuie” sa raspunzi…daca n-ai …chef ?!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.