Lacul

Zi ciudată ieri. La amiază un moment de claritate, apoi se reașează ceața ușoară ca o uitare, în care am lălăit-o până târziu când mi-am amintit de lacul acela cu nuferi pe care-l păstrez cu sfințenie în templul din inimă. Mă cheamă cu unduiri ușoare și crețe, mă îmbie cu șoapte magice. Mă las să curg în el, cu bucurie, fără să fac valuri, devin una cu apa și alunec încet ca o frunză pe fund. Mă cuibăresc, chicotind veselă în mine, ca un puiuț sub cloșcă, urmărind cu încântare modelul de umbre și lumini,ce-l lasă pe piele razele de soare care se strecoară printre nuferii roz.
Apoi adorm. Sunt în siguranță, în brațele iubirii.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.