Alegere

Într-una din diminețile anului trecut, înainte de a deschide ochii, am avut sub pleoape, timp de câteva secunde o imagine.
Ședeam, în spațiu, undeva pe un nor, bălăngănind din picioare și privind în depărtare planeta pământ, care era dublă ca imagine. Parcă erau două planete care se întretăiau. Pe una era nefericire, război, neliniște, suferință, drame. Pe cealaltă era pace, fericire, iubire, bucurie. Din spatele meu s-a apropiat de mine în zbor și s-a așezat la dreapta mea pe nor, Dumnezeu în chip de înger.
Am stat așa o vreme, umăr la umăr, fără să spunem nimic, apoi fără să mă privească m-a întrebat:
-Smaranda, tu ce alegi?
Fără să mă gândesc am spus:
-Eu aleg pacea, Doamne și bucuria și dragostea de viață.
A urmat o pauză scurtă, s-a ridicat apoi, așezând mâinile pe creștetul meu și a spus:
-Așa să fie.
Apoi a plecat în zbor, Dumnezeu cu chip de înger.
Azi mai mult ca opricând doresc să vă întreb și eu pe voi:
-Voi ce alegeți?
Energiile creatoare se manifestă acum mai repede ca oricând. Să fim atenți la ce ne dorim și cum gândim.

Reclame

3 comentarii

  1. Din fericire nu este o chestiune de „alegere”. Cand alegi…de fapt nu sti, esti confuz. Cum poti sa alegi intre presupusul bine si presupusul rau, cand de fapt raul exista prin absenta, prin absenta binelui. Daca realizezi acest fapt…ce sa alegi ?! Repet…nu este o chestiune de alegere. Ori esti CONSTIENT, ori nu esti. Cand nu esti…alegi, cand esti…STII.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.