Când vine…

Morțile ne bat în geam
Căutând cu-n frigurare
Cu umbre de crengi și ram,
Să stârnească, disperare.

Urme lungi, lugubre fețe,
Deșirate cârpe reci,
Zdrențuieli de frunze crețe,
Și scântei din ochii reci.

Nici un înger pe cărare,
Nici o stea pe cerul mat,
Nici un licărit de soare,
Doar un negru-gri pătat.

Degete osoase dure,
Bat în ușă la parter.
Spun: La revedere lume,
Sau mai vreau vreme să cer?

-Tu ești morțile ce vine?
Spun cu voce-n șoapte lin.
-Nu mai am un gram de pâine!
Zice simplu-al meu vecin.

Bucuroasă deschid ușa,
Și îi zic: Dragă vecine,
Iacă pâinea aci pe masă.
Astăzi, moartea nu mai vine!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.