fără titlu, doar cu iubire…

Pământu-le, moștenire îți las amintirea că ți-am fost.
Că te-am călcat cu picioarele în lung și-n lat.
Că ți-am cântat în inimă melodia sacră.
Îți las amintirea dorului și a bunătății cu care te-am iubit.
Pe vremea când nu am mai fost,
Îți las moștenire iubirea fără seamăn ce m-a legat de tine,
Îți las susurul simfoniei inimii ce a bătut mereu în ritmul frunzei tale verzi.
Când nu am mai fost, va fi mereu cu tine o fărâmă infintă de albastru din oceanul picăturii care sunt.
Îți las un verde din speranța sirenei cu solzi de aur, murmurând valuri de vânturi pure și scoici din cristal.
Când nu am mai fost, te iubesc la fel de mult ca oricând căci îți sunt și am fost miez de dimineață și miez de noapte, miez de veșnicie.

Reclame

9 comentarii

      1. Nici o problema, dai din ce ai, dar de fapt intorci favorul…
        Aud vorbindu-se de evolutie, de realizari spirituale, de merite ce apartin unuia sau altuia, cand de fapt TOTUL apartine in mod legitim…UNIVERSULUI.
        Atat !

        Apreciat de 1 persoană

      1. Ti-am mai spus cred, eu sunt matur, asta nu inseamna ca sunt neaparat serios… dar cand spun ceva, nu o spun in dorul leli…De aici vine si vorba cu „dorul” care este mai permisiv…fapt cu care sunt de acord. In poezie ne descarcam sensibilitatile, iar atunci cand iubim, devenim excesivi.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.