Acum vreo teri ani -mi-am amintit cintind cartea dnei Byrne- mi-am rugat îngerul, unul dintre ei, dacă poate să-mi schițeze o hartă de drum, cum ar veni să-mi spună ce vine. Ca răspuns am primit în imagine un măgar. Am rămas perplexă, la început neânțelegând, dar la scurt timp am primit dezlegarea enigmei: dacă aș ști ce vine m-aș înțepeni ca măgarul când ii frică să treacă puntea.
Așa și a fost. M-am băgat pe nesimțite și fără să-mi dau seama sub un tăvălug emoțional de anvergură, care m-a ținut cam doi ani și din care am ieșit tare îmboțită dar care a fost și foarte frumos.
Am nimerit pe o pagină, un blog, pe net. Acuma, când vorbești cu omu față în față, ai o oarecare perspectivă și poți să-ți faci o imagine cât de cât: cum arată fizic, ce spun ochii, poți să ordonezi persoane în anumite sertare ți să folosești clișee. Dar pe net nu ai nici o orientare: nu știi cu cine vorbești, nu-i vezi fața, ochii, gesturile nu-i cunoști statutul și etc. Ai doar emoțiile și energia pe care o simți (dacă o simți) drept orientare.
În viața de fiecare zi mi s-a întâmplat…de loc…să mi se deschidă în fața ochilor, vre-un suflet. Dna Byrne spune că îngerul păzitor permite foarte rar unor persoane să-ți privească în suflet. Eu am avut deosebita onoare să particip la un spectacol grandios. Pe acel blog, acu câțiva ani, un domn a scris câteva cuvinte cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, nimic special și totuși în secunda care mi-a luat să citesc urările, sufletul acelui domn s-a deschis cu repeziciune și la fel de repede s-a și închis, dar a fost suficient pentru mine să văd minunea. Atâtea nuanțe de auriu nu am văzut în viața mea, atâta gingășie și frumusețe, atâtea calități inimaginabile și așa iubire.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Ati cunoaste viitorul este un non sens…Acesta nu poate fi decat in PREZENT, altfel pierzand tot farmecul, tot misterul acestuia…
    Asa este, poti „simti” calitatea celuilalt, daca esti relaxart/a, daca te afli in „stare” de receptie. Cu vremea acesta stare devine o stare de… normalitate.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s