Râul cu flori

Venisem de la o petrecere, în acel vis. Era noapte cu stele. Drumul meu ieșea din oraș și trecea printr-un râu de-a latul. Am intrat în apa întunecată, am pășit normal și apa devenea tot mai adâncă până mi-a ajuns la piept.
Pe râu veneau din amonte flori ca niște cupe și bănuiam că sunt roșii, ca un fel de crini. La început le-am admirat dar mai apoi, înaintând în râu am observat că sunt prinse de niște tulpini groase de un verde închis și păroase, neplăcute la atingere. Tot mai multe se făceau și când apa mi-a ajuns până mai sus de piept, înaintarea a devenit aproape imposibilă. Am început să mă impacientez și cu puteri venite de nu știu unde m-am ridicat peste râul de tulpini și flori și am început să înaintez ba în patru labe ba înnotând. Priveam când în jos când în susul râului încercând să-mi dau seama dacă mă mișc și dacă am șanse să ies vie din această luptă și-mi părea că am pierdut-o și voi rămâne veșnic încâlcită printre tulpini.
O voce îmi șoptește să privesc în față. Așa și fac…și zăresc malul care se aproprie încet…dar nu mai era departe. Am prins puteri noi și cu privirea îndreptată spre mal, am ajuns în cele din urmă la capăt. M-am târât pe mal despuiată de puteri, respirând greu și obosită, de pe un picior am desprins cu greu o lipitoare apoi m-am ridicat în picioare. Eram udă dar nu murdară. Am privit în urmă. Luminile orașului erau departe, adâncurile apei prin care trecusem erau întunecate și pline de mistere și dihănii pe care le bănuiam înfricoșătoare. Din malul în care eram începea o câmpie împodibită cu un singur pom și acoperită cu o plapumă de stele.

Reclame

3 comentarii

  1. Am o veche carte de,, visuri egiptene” unde zice asa: flori de orice fel – inaltare: apa rece – prieteni drepti: apa murdara – griji: dar daca ai ajuns la mal, e de bine, inseamna ca ai scapat de griji… sa ramai cu prietenii drepti si cu …. vise frumoase.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.