De când m-am trezit, am senzația de pericol iminent. Mă și doare șalele de câteva zile că-mi vine să mă urc pe pereți. Clar egoul creează drame și mă arată în scaun cu rotile. Fac cu nervii, corpul tremură slăbit și înconjurat de „nori” de zgură huruie ca un motor bătrân și obosit. Dar am un țel: mă duc să-mi cupăr tigaia minune și un clește pentru întors carnea și legumele. Cum am ieșit din casă iată că parcă imi merge mai bine și chiar un firicel de bucurie se ridică deși mă simt epuizată.
Mă reântorc acasă cu tigaia minunată apoi mă uit să văd ce-i mai nou prin blogosferă… hihii ce drăguț și curajos îi puiuțul Irinei!
Mă mai învârt prin cameră purtând durerea de șale de la stânga la dreapta și diagonal prin locuință. Un gând îmi spune că mă impacientez degeaba că am doar o enervare de nervi lombo…nu știu cum. Să-mi cumpăr un unguent de diclofenac și în câteva zile sunt ca nouă. 🙂 :))))))))))) Așe fac!

Anunțuri

6 comentarii

  1. În locul tău aș încerca unguente mai puțin medicamentoase, mai aproape de natural, folosind mixuri pe bază de uleiuri de mentă, eucalipt, camfor, … Poate și cu extract de ardei iute. Cel puțin pentru mine, acestea au fost mai eficiente.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  2. Ar trebui (?!) ca fiecare sa aiba un set de exercitii fizice care sa ne tina „functuinali”. Noi nu ne-am indepartat numai de natura noastra spirituala, ci si de cea fizica. Chiar daca ne vom apropia de natura spirituala, corpul trebuie sa ne urmeze. Pot fi facute un set de 10-15 ex. zillnce, ex. pentru toate zonele corpului, asa incat sa ne mentina functionali…Adica cu tornus miscular si articulatiele „unse”.
    In ceea ce ma priveste am un set de ex din tinerete, ex de Yoga, consider eu ca fiind cea mai completa disciplina de viata. Nu trebuie sa devenim mari yoghini, este suficient sa tinem aproape de natura noastra, de nevoile ei.
    Sa-ti treaca iti doresc…cat mai repede.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s