Vis

Nu știu dacă am povestit aici visul avut acu vreo trei ani, cred.
Eram pe o stâncă întunecată și înaltă. Atât de înaltă că privind în hăul de sub ea nu vedeam decât întuneric.
Convinsă fiind că pot să zbor, mi-am dat drumul să cad în adâncuri așteptând să pot savura feeria zborului, am început să dau din mâini ca din aripi și… pe naiba: cădeam tot mai repede ca un bolovan. Căderea era tot mai rapidă, vântul imi vâjâia sălbatic pe la urechi și panica a pus stăpânire pe mine. Împăcată la un moment dat cu soarta ca rezultat al credulității mele infantile am încetat să dau din mâini și picioare așteptând să mă zdrobesc de fundul prăpastiei. Speram să nu doară prea tare.
Pe neașteptate am aterizat la un metru de pământ, pe un ceva nevăzut și moale. Eram cu fața la pământ și mâinile întinse lateral, ca pe cruce atârnată. Odată sperietura trecută, am privit din ce în ce mai relaxată, valea care se întindea în fața mea. Un caldarâm construit din dale de quarz roz și gri foarte deschis(combinația mea preferată de culori), care părea să se întindă la nesfârșit. Bucuroasă și ușurată, m-am întors cu fața în sus și cu mâinile sub cap și picior peste picior, admiram cerul deosebit de albastru pe care pluteau diafan, norișori roz și gri deschis.

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s