Fără titlu…

Zilele trecute, la servici. Lume multă, mult de lucru, foarte bine… că de aia suntem acolo. Inima face un salt și niște îmbârligături ciudate cu care m-am obișnuit deja dar care altă dată îmi creiau panică: se face încet întuneric, aerul parcă devine puțin și ai impresia că vei muri.
În ziua de care vorbesc, totul s-a întâmplat foarte repede, în fracțiuni de secundă. Am simțit că vine ciudățenia, m-am relaxat, am știut că atunci când voi muri îmi voi dezbrăca trupul ca pe o rochiță și voi pleca lin, în același timp am știut că în ani omenești va mai dura câțiva ani buni, am simțiț că nu mai am dorințe, nu mai am vise, nu mai am nimic ce-mi doresc musai să experimentez: nici iubire nici bunăstare, nici un adevăr, nici o dreptate… Eram liberă, lanțurile dorințelor și amăgirilor parcă s-au evaporat. Eram doar eu, un zâmbet infinit pe fața Universului gol și plin, nici măcar dorul de „acasă” nu mai era existent.
Fracțiuni de secundă pe care le-am mai experimentat de vre-o două ori, scurt, apoi am revenit la cele zilnice, nu și de data aceasta. Sunt și nu sunt, trăiesc și nu trăiesc, pe dinafară nu s-a schimbat nimic… și totuși… doar zâmbesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s