Sepül

Spiridușul casei. Nici nu știu dacă este al casei și l-am găsit aici când ne-am mutat, sau a venit cu mine cândva, de pe undeva. Un omuleț imaginar, îmi ajunge cam până la genunchi, cu părul sârmos și scâlciat, privirea ușor piezișă.
Îmi amintesc de el câteodată, mai schimbăm o vorbă. Și-a făcut culcuș în colțul camerei la capul patului, lângă mine.
-Zepul, mai ești aici?
-Îhî.
Vine de undeva din cameră și se așează pe pat la picioarele mele, își pune o mânuță pe ele iar celaltă o ține în brațe, privirea când departe pe geam când la mine.
-De ce nu ai plecat?
-De ce să plec?
-Să mergi acolo unde ești mai iubit ca aici. Poate eu… poate nici măcar nu mi-e drag de tine.
-Ți-e drag!
Mă întreb dacă vorbesc singură și prin interior cu ochii închiși privesc pe geam.
-Nu vorbești singură, vorbești cu mine.
Un suspin.
-Sepul, ai suspinat tu sau eu?
-Tu. Tu ai suspinat, îmi răspunde fără să-și ia ochii de la geam.
Un suspin.
-Acuma cine-o suspinat tot eu sau tu?
-Eu. Eu am suspinat.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.