Undeva departe, ritmat, o scânteie se aprinde și se stinge. Mă bucur și iar nu mă bucur și… nu știu ce să spun și să gândesc. Mai bine nu mai gândesc. O las să pâlpâie să se aprindă și să se stingă cum vrea ea. Nu-mi mai bat capul. Nu știu nici ce-mi aduce ziua de azi, cea de mâine… nu mai știu nimic. Parcă atârn în mine ca într-un cer fără orizont și fâlfâi domol deși nu se simte nici un vânt. O corabie cu pânze fleoșcăite. 🙂

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s