Seară

După o zi de zi, în care s-au întâmplat multe și de fapt nimic, mă așez pe pat. Mi-e somn. O parte din mine, ca o fâșie îngustă și transparentă se ridică, privește în mijlocul camerei. Aspectul acela care de luni de zile nu s-a mai ridicat din îngenunchere și rugăciune este astăzi doar o pată de culoare gârbovită. Flăcările violete s-au stins (când?) și a rămas un fum îngenuncheat:nu mai are lacrimi, nu mai are culoare, gol și trist. Îl privesc fără să mă îngrijorez deși mă gândesc că poate port o vină, cumva… m-am lăsat doborâtă de tristețea lumii și de îngrijorare și am creat ziduri de separare de durerea și bocetul universal.
Mă întorc cu acea fâșie de spirit în corp, îl netezesc și îl urmăresc. Capul este gol… gol de gânduri, gol de tot. Ca pe un ecran de televizor unde nu se mai transmite nimic, pureci albi și negri, scântei argintii cu vieți scurte se sting și se aprind, în același timp fâșâie și bâzâie. Am sentimentul că dacă apăs pe o telecomandă undeva aș putea să încep să mut de pe un canal pe altul și… gândind că nu gândesc nimic… am adormit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s