De-atâta poezie plin e cerul
Căci sufletele cântă-n cor,
L-i s-au trezit vehicolele vieții
Și pline sunt de dor.

Surpinse de miracolul iubirii,
Sunt flori de ghiocei ce se ivesc
La începutul toamnei sorții,
Timizi de sub zăpada nopții
La cer zâmbesc.

Își freacă ochii
Nu le vine-a crede
Că zvonuri dulci  șoptesc ușor
Să steie treji deși nu-i primăvară
Căci în rochițe albe îmbrăcați,
Ei nu mai mor.