Uitare

Când noapte rece se așează
Pe morminte,
Din brazii nalți stafiile șoptesc,
Regrete sincere din gheață
Căci nu au spus la timp,
Cât au fost vii
Atât de des cât ar fi vrut
EU TE IUBESC.

Cu umbre lungi în negură de lună,
Și strigăte de buhă către cer,
Se-apleacă peste lespezi ca o brumă,
Tristeți ce parcă nu mai pier.

Promit să se întoarcă iar în planul
În care viața deși vie
Nu are o valoare-a ei în aur,
S-aducă flori și dragoste de viață.
Și când se împlinește visul…
Din nou în negura materiei îngheață.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.