Demnitate

Să nu ne mai târâm cerșind la porți străine
Un colț mucegăit de pâine.
Să nu ne mai târâm prin colbul depărtării,
Ci să umblăm desculți
Pe drumuri ce pavate sunt
Cu aurul din glia țării.

Cu capul sus, privirea iar semeață
Cu spatele înalt,
Călătorind prin viață,
Să împletim destinul cu flori de mină
Care,
De mii de ani se-adună în cristale.

Din vorbe dulci, cununi de bucurie
Să facem iar cu amintirea vie,
A neamului ce-am fost de dincolo de vreme,
Și iarăși va să fie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s