Se pare că pe vremea aceea, conducătorii civilizațiilor mai avansate, erau spirite înalte, coborâte din planuri mult superioare. Își pregăteau pentru coborâre, corpuri curate și înalt vibratorii. Dar și pământul se pare că atunci nu coborâse atât de jos în vibrație. Se pare că de aceea nici nu părăseau foarte des palatele și templele și de acolo și înmormântările foarte pretențioase care le garantau reântoarcerea în planurile de unde au venit fără să fie în pericol să fie prinși în gravitația pământului și în așa zisă karma.
Cu timpul însă din cauză că se căsătoreau în familie, corpurile au început să degenereze și nu au mai putut coborâ în corp de carne, decât spirite din nivelele mai inferioare, în timp ce pământul cobora tot mai jos în vibrație, devenind tot mai magnetic.

Anunțuri

12 comentarii

      1. Când vin din călătorii în imaginație sunt de multe ori prea sensibilă, ceea ce tu ar trebui să observi, căci ești compasional și nu ne „cunoaștem” de ieri sau de o lună. În rest, ai văzut că nu sunt supărăcioască.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Și călătoriile imaginare și cele mai puțin imaginare, rolurile căpatate sau asumate…tot din Marele JOC al vieții fac parte. Unde să încapă supărarea ?! Poate uneori jocul ne prinde (ego-ul) și-l luăm mai în serios…dar dacă ego-ul n-are rădăcini…este imposibil să ne facă să ne dispară zambetul.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s