Câte-odată mă cuprinde așa o bucurie mare, pe neașteptate. Privesc dincolo de ea și înțeleg că dorințe adânci ale inimii, parcă încearcă să se materializeze. Nu văd nimic deosebit, doar parcă aș ști , cum o cantitate de particule adunate într-o formă încă neclară, coboară pas cu pas, mai jos, mai aproape, mai real. Am impresia așa cum uneori am impresia că norii sunt așa de jos că i-aș putea atinge cu mâna. Este atât de aproape și încă atât de departe. Parcă aș sta deja în blokstarturi așteptând semnalul de start! 🙂 Pentru ce, când, cum? Habar nu am dar… am răbdare.

Reclame

13 comentarii

  1. Chiar astăzi îmi spunea soția…Nu știu de ce…dar încă de dimineață am o stare de mare bucurie ?!…Cu toate că nu s-a petrecut nimic deosebit.
    Bucuria este o stare cu totul specială, de grație. Cred că predica de pe munte, Fericirile, ar fi trebuit numite …Bucuriile. Poate chiar așa s-au numit ?!
    Această stare, pe măsură ce este tot mai trăită, mai prezentă, devine starea cea de toate zilele. Este semnul că ești ACASĂ.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  2. As completa puțin: ceea ce ți-e dat, ți-e dat. Dorințele adevărate sunt menite a se îndeplini (adică sa nu fie dorințe împrumutate de la alții). De aici vine bucuria, din faptul ca pur si simplu știi ca dorințele se îndeplinesc.
    Totuși, de ce nu se îndeplinesc instantaneu, de ce e nevoie de răbdare? Pentru ca noi suntem cei care ne punem piedici, cei care amânăm, cei care punem în fata alte și alte dorințe, cei care ne interzicem îndeplinirea dorințelor prin simpla îndoială pe care o avem. 🙂
    E foarte greu sa nu ai îndoieli. Pare simplu la prima vedere, dar nu e asa, caci nu e vorba despre îndoiala mintii, ci despre îndoiala a ceva din interior, o îndoială formata pe baza de frica, de exemplu.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Nu pot decât să-ți dau dreptate. Aici adaug din ce am observat că, dacă la un moment dat, câine câinește, privindu-ne în oglinda ce ne-o țin semenii, ne acceptăm părțile mai puțin frumoase, în schimb frumusețea adevărată din noi ne-o recunoaștem cu mult mai greu. Parcă ne-ar fi frică de ea, de măreția și splendoarea a ceea ce suntem în esență.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      1. Da, dar suntem si ajutati sa nu observam ce e frumos in noi. Sistemul de valori social este diferit fata de sistemul de valori al sufletului nostru si al divinitatii. Nu ne e numai frica de frumusetea noastra, ci ne e si rusine de ea, caci o consideram ca fiind uratenie. Am exagerat un pic. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.