Fără sens

Cotrobâind prin chestii deșucheate,
Filozofii așazise în trend,
Descoperii că-n lumea asta mare,
Există fix nimic modern.

Tot ce s-a spus
A mai fost spus odată,
Tot ce-i făcut
S-a mai făcut odată.

New age filozofie nouă,
Același drum ce-i poleit cu rouă.
Nu vă mai îngâmfați
Postând citate,
Filozofii de mult uitate.
De vreți să treceți poarta nouă,
Iubiți tot ce-i…
Sau taceți și plângeți drumul
În timp ce-n inimi… plouă.

Anunțuri

9 comentarii

  1. Așa este, nimic nou sub soare…aceleași zbateri în van, aceleași preocupări banale, aceleași suferințe, aceiaș mare LĂCOMIE. Faptul că le ambalăm profan sau savant, nu schimbă cu nimic fondul problemei, iar problema suntem …NOI.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  2. Sintaxa
    Un om care se holba la ecuaţiile lui
    A spus că universul are un început.
    „Fusese o explozie, a zis.
    Big-bang-ul cel mare şi universul s-a născut.
    Şi se extinde”, a mai zis.
    Chiar îi calculase lungimea vieţii:
    Zece miliarde de rotiri ale Pămîntului în jurul Soarelui.
    Tot globul 1-a aplaudat.
    Şi toţi i-au declarat calculele ca fiind ştiinţă.
    Nici unul nu s-a gîndit că, dacă omul spusese că universul
    a început,
    El nu făcuse decît să ilustreze sintaxa limbii sale materne: O sintaxă care are nevoie de începuturi, ca viaţa, De
    dezvoltări, ca maturizarea, Şi de sfîrşituri, ca moartea, ca exprimarea faptelor. „Universul a început, Şiî mbătrîneşte, ne-a asigurat omul, Şi va muri, aşa cum mor toate fiinţele”, , Aşa cum el însuşi a murit după ce a
    confirmat matematic Sintaxa limbii sale materne.

    Cealaltă sintaxă
    Universul chiar are început?
    Este, oare, adevărată teoria big-bang-ului?
    Acestea nu sînt întrebări, chiar dacă par a fi.
    Este, oare, sintaxa care are nevoie de începuturi, dezvoltări
    Şi sfirşituri singura sintaxă?
    Aceasta este adevărata întrebare.
    Există şi alte sintaxe.
    Există una, de exemplu, care cere ca tipuri diferite
    De intensitate să fie luate drept realităţi.
    în această sintaxă nimic nu începe şi nimic nu se sfîrşeşte;
    Astfel, naşterea nu este un eveniment clar, bine definit,
    Ci doar un anume tip de intensitate,
    Şi la fel sînt şi maturizarea, şi moartea.
    Un om al acestei sintaxe, verificîndu-şi ecuaţiile, descoperă că
    A calculat destule tipuri de intensitate
    Pentru a spune cu autoritate
    Că universul nu a început niciodată
    Şi nu se va sfîrşi niciodată,
    Ci doar a trecut, şi trece, şi va mai trece
    Prin nenumărate fluctuaţii de intensitate.
    Acel om ar putea foarte bine să spună că universul însuşi
    Nu este decît caleaşca intensităţii
    Şi că ar putea să îl închirieze cineva
    Pentru a călători prin schimbări fără sfîrşit.
    Va trage această concluzie şi
    încă multe altele,
    Poate fără să înţeleagă
    Că nu face altceva decît să confirme Sintaxa limbii sale materne

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Explozia primordială nu era primordială decât așa cum spui, o naștere explozivă într-o nouă intensitate. Bănuiesc. La nesfârșit mai pare că fiecare viață pe pământ începe cu o explozie primordială într-o nouă intensitate și așa mai departe, fiecare celulă ce se naște în viu. Nu sunt sigură că am spus corect ce am gândit. Mai beau o cafă și caut să văd ce-i aia sintaxă. 🙂

      Apreciază

      Răspunde

    1. Poate că abuzez de bunătatea și timpul tău dar pe mine mă interesează foarte mult războaiele de care pomeneai la un moment dat. Dacă nu-ți cer prea mult, ai putea să-mi spui despre ce e vorba? Din cauză că-i foarte sf ai putea dacă dorești și poți să-mi scrii pe email. HÎ?! Te rog. Dacă poți.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s