Anunțuri

10 comentarii

      1. Pe mine m-a ajutat. Am încercat să ies din corp practicând o metodă luată dintr-o carte care circula pe sub mână pe atunci…Ca efect imediat a fost că în fiecare noapte mă trezeam la 3 fix și fără să deschid ochii, cel de al treilea ochi se deschidea ca o spirală și vedeam dormitorul într-o lumină minunată aurie. Asta dura până realizam că ceva nu este în regulă și deschideam ochii. Atunci spirala se închidea și rămâneam în beznă. Nu mai puteam dormi până dimineață. După o lună de zile mă cam epuizase programul ăsta de nesomn, de surescitare. Atunci vine un coleg de serviciu, căruia îi spusesem și deloc întâmplător îmi spune că a aflat de Mario Sorin, care a deschis niște cursuri de yoga în București. Am fost acolo, am vorbit cu el și mi-a spus să întrerup ex. Erau bune, dar pentru avansți. Riscam o schizofrenie…Apoi ne-am împrietenit și până după scandalul cu transcedentalii am fost la cursurile lui. Am înțeles că și acum mai ține pe undeva cursuri?!

        Apreciat de 1 persoană

      2. Dintr-un instinct probabil, mi-au displăcut exercițiile de felul celor care spui. Sunt foarte puternice și pot deschide sau trezi capacități pentru care rațiunea nu este pregătită. Bine că te-ai recules! 🙂

        Apreciază

  1. Ieșirile din corp, chiar strict ținute sub control, cu vremea iti dereglează corpul fisic și bineânțeles pe cel eteric și apar tot felul de boli. Este cunoscut faptul că cei care practică în mod constant destupările nu trăiesc mult…Cazul yoghinului Ramakrisna este notoriu. El ajunsese să fie mai mult plecat din corp și încă destul de tânăr a făcut cancer și a murit. Realitatea este că nici nu se mai crampona de viață, chiar din contra…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. O sinucidere lentă. Ne este multora destul de greu să acceptăm viața aici pe terra. Dar tocmai aici chichița că dacă am venit aici să trăim aici. Decorporalizarea prea des făcută lasă corpul prea des în stand-by ceea ce îl slăbește și-l face mai receptiv la boli. Ramakrishna și-a neglijat rădăcinile, bănuiesc.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      1. Pe Ramakrisna nu-l mai interesau corpurile așa zis inferioare inferioare.
        Acum…ce să zic ?! VIAȚA aici pe Pământ poate fi trăită dincolo de supraviețuire. Eu spun că omul este SUPERVIEȚUITOR și trebuie să trăiască ca atare, să se împace cu lumile, atât cu dimensiunea materială, cât și cu cea spirituală, să le unifice…Nu este atît de greu pe cât pare…este însă NEVOIE de o imensă devoțiune, de o stare în care conștientizezi fulgerător realitatea și din clipa acelei revelații nu mai ai de ales, EȘTI ALES, sau te-ai ales…te-au ales…spune cum vrei…Repet, este nevoie de o mare energie , care este dispionibilizată din fleacurile în care ne-o risipim în viața de fiecare zi.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Mulți yogini remarcabili detestă corpurile inferioare. Îi spun detestă pentru că așa este și este păcat. Consider că face parte tot dintr-o iluzie chiar foarte dăunătoare. Motiv pentru care nu prea citesc cărți de acest gen. Mă bucur că nu mi-am prins urechile în ele căci la cât am suferit în viață, era foarte simplu să o iau la fugă și să reneg cu superioritate spirituală corpurile și lumile inferioare. Este total greșit. dpmdv.

        Apreciat de 1 persoană

      3. Nu am spus totul…Ramakrisna când revenea și le vorbea discipolilor manifesta o poftă de mâncare exagerata, chiar dacă nu mânca mult cantitativ. Se ducea la bucătărie și întreba tot timpul de mâncare. Soția lui i-a atras atnția că nu este în regulă, ce-or să creadă ceilalți despre el. Atunci el i-a spus că se leagă intenționat de mâncare pentru a se mai simți legat de Pămănt. Spunea el…Corabia mea stă cu pânzele larg deschise în bătaia vântului, abia o mai țin în port, de aceea m-am legat de mâncare. Atunci când o voi refuza în 3 zile voi muri. Și așa a fost…

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s