Rătăcit?

IMG_20160105_120918Gândeam, lăsându-mă călătorită de tren, la drumuri. Mulți dintre noi se întreabă dacă sunt pe drumul bun, dacă semenii lor sunt pe drumul cel bun, încercând mai ferm sau mai stângaci să ne salvăm unii pe alții și să ne întoarcem pe drumul drept.
Da de unde știm noi ce-i bun pentru alții când nici de noi nu putem fi sută la sută siguri?

La intrarea în moll, a cărei uși se deschid acum mai zgârcit, ca să nu intre frigul, oameni vin și pleacă. Mulți, ne înghesuim aproape să trecem de uși. O femeie vine la mine glonț. Are în mână o singură broșură, îmi zâmbește și mi-o îngrămădește în mînă, broșura zic. „Pentru dumneavoastră” îmi zice și dispare în marea de oameni. Mă uit pe broșură: poate fi lumea mai bună, și ceva de gen, că nu mai știu. Privesc scrisul într-o fotografie de ifon, iar mai jos :„răspunsul la întrebările tale îl găsești aici”. Probabil un număr de telefon. Broșură emisă de turnul de veghe. Toată lumea îi cunoaște pe credincioșii deveniți optimiști luptători pentru o lume mai dreaptă întru Jehova.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Credințele confiscate de o biserică sau alta, vor căuta prin reprezentanții acestor biserici, prozeliți. Unii sunt de bună credință, mai puțin conducătorii acestor culte. Nimeni nu poate ajuta pe nimeni. Fiecare se poate TREZI singur, este o chestiune între tine și TINE. Ce poti face, dacă o faci cu bucurie, dacă ȘTII că ȘTII ?! Poți devoala realitatea iluzorie, cât și pe cea REALĂ și altora, este un gest compasional. Poți de asemenea arăta DIRECȚIA CORECTĂ. Cei ce sunt pregătiți să înțeleagă, cei ce au îndoieli, dubii, confuzii, cei care nu au tras concluzii(?!), pot EXPERIMENTA ei înșiși DIRECTIA. Calea este strict individuală. Evoluția nu este individuală, ea aprține Universului, ca de altfel TOT ceea ce faci și gândești. Este amuzant să auzi , pe unul sau pe altul spunând…ce te interesează ce fac eu, pe nimeni nu trebuie să intereseze ce face altul. Până la un punct are dreptate, dar în ansamblu nu…Tot ceea ce se petrece aiurea…influențează ÎNTREGUL. Cănd ne vom asuma această responsabilitate…suntem nu numai pe direcția corectă, dar ne-am aflat și calea…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s