Ajunsesem într-o regiune unde, ființe îmbujorate de nerăbdare așteptau la rând, să fie oaspeți pe pământ. Uite! m-am gândit eu, că și „dincolo” e plină creația de nebuni. Cum poți să stai la rând cu atâta bucurie să te internezi în iad? Apoi mi-am amintit de ciocolată și… da chiar și pentru atât merită efortul, dacă ai avut șansa și te-ai informat suficient, ca să ajungi în partea iadului care îți înlesnește accesul la ea. 🙂
Cei care părăsesc pământul pare că sunt așteptați cu sufletul la gură ca, după ce se odihnesc să povestească unui auditoriu larg, aventura vieții lor.
Cineva spunea într-o carte cu îngeri, autoarea nu o mai țin minte, că viețile oamenilor sunt ca niște romane pe care îngerii le citesc. Cele mai frumoase, merg din mână în mână și sunt citite cu înfrigurare și drag iar cele mai puțin frumoase sau chiar plictisitoare, prăfuiesc în cotloanele bibliotecii universale.

Reclame

11 comentarii

      1. Nu știu cum este la alții, dar , în ceea ce mă privește…ȘTIU. Nu o lua ca pe o aroganță, dar așa este. Cred că și tu poți simți asta?! Ți-am mai spus, cred(?!), dar cănd intru într-o casă, cînd mă întâlnsc cu oamenii, simt natura lor, simt câmpul energetic. Asta se poate antrena foarte ușor, pentru cine este…ACOLO, sau prin preajmă. Simt minciunile, ipocriziile, chiar dacă nu întotdeauna le deconspir, unele sunt copilărești, n-au în spate decât ego-ul, care dacă nu este supradimensiomat, nu produce mari daune.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Bun. Înțeleg. Dar spuneai că să le acceptăm drumurile atâta timp cât sunt autentice. Dacă întâlnesc pe cineva și mie sentimentul îmispune că nu-i autentic, ce fac? Sau ce ar trebui să fac?

        Apreciat de 1 persoană

      3. Pot spune ce fac eu…Ce faci tu este nevoie să te reprezinte, să simți…Sunt mai multe căi, iar cea adecvată se CERE SINGURĂ. Nu poți ști dinainte ce vei întreprinde. Situațile sunt unice, au specificul lor. Pot înceta să comunic cu acea persoană, pot încerca să aduc discuția acolo unde consider că poate fi corect purtată, pot spune vede în față cum văd eu lucrurile.Important este ca să fii NORMAL, să lași inima să filtreze acțiunea și acțiunea va fi empatică. de aici este nevoie să plecăm, de la starea compasională, aceasta ȘTIE. Desigur, starea intuitivă prevalează. Mecanismul acesta se declanșează de la sine, nu este un proces logic, prestabilit. Văzând și acționând…

        Apreciat de 1 persoană

      4. Acceptă că fiecare este cum ESTE în acel moment, dar chestia cu săritul sau nu peste cal…este discutabilă. Vei acționa cum simți în acea clipă, funcțe de multe variabile, dat supuse compasiunii. Permisivitatea ta este generată de starea compasională. Starea compasională nu este acea stare pe care o promovează biserica, acea stare bleagă de câine ud și bătut. Aia nu este smerenie, este o stare indusă, ipocrită, o stare de pe urma căreia se urmăreștye un câștig…E$u vorbesc de NORMALITATE, de a fi TU însuți, atunci nu poți greși, nu urmărești vrun scop, EȘTI. Asta înseamnă LIBERTATE. Libertatea nu este nomdiționată de iubire, este UNA cu IUBIREA.
        Cred că voi încerca să vorbesc despre aceste lucruri din perspectiva ultimelor descoperiri științifice din domeniul spiritualității, unde s-au făcut pași uriași. este aceiaș abordare, dar argumentată științific. Este o altă cale, aflată pe aceiași DIRECȚIE.

        Apreciat de 1 persoană

  1. Zic și eu în gluma: gândire tipica de român. Adică asa cum romanii zic ca cel mai rău e sa fii roman în România, asa zic și pământenii ăștia: cel mai rău e sa fii pe Pământ!
    Pe de alta parte, occidentalii ii considera înapoiați pe africani sau alții de prin lumea a treia (abia în ultimul timp începe sa se schimbe ideea lor preconceputa despre civilizație). Cu toate astea, le place sa meargă în vizita în tarile exotice. Nu numai pentru peisaj, dar se simt și ei mai importanți, sunt mai băgați în seama pe acolo decât la ei acasă. 🙂
    Deci extratereștrii de ce nu ar avea plăcerea sa petreacă un concediu pe o planeta exotica? 🙂
    N-as vrea sa iei prea în serios ceea ce am spus.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.