Nu am meditat demult așa că m-am bucurat, azi liberă fiind, simțind oboseala tipică ce mă cheamă la orizontală. Nu-mi iese din prima. Gânduri trag de mine când la stânga când la dreapta. Dintr-o dată explozie de energii în corp, frisoane, de la piept în jos. Ura! Funcționează! Apoi alunec fără să-mi dau seama unde. Sunt într-o densitate strălucitoare, fără culoare, pufoasă. Mi-e cald, mi-e bine, mi-e bucurie.
Simt forme, simt prezențe, ceva argintiu, viu… scârț, scârț, scârț. Treptele bătrâne din casa scărilor scârțâie și le aud așa de clar de parcă ar fi în mine. Un gând se zbate să spargă adâncul prietenos: Doamne de n-ar fi oma!
Explicație: din două motive mă rugam să nu fie soacră-mea. Unul din ele este că, Happy o iubește la minus unu și latră pe ea când vine de parcă iese ursu din pădure. Al doilea motiv este că atunci când reușește să intre fără să o latre câinele se uită la mine cum stau culcată cu ochii închiși și cu mâinile în șolduri mă întreabă dacă dorm.
ESTE Oma!
O simt. Dă colțul, prima la dreapta în camera de zi, se adună într-o jumătate de piruetă și aliniază șoldurile prin învârtirea grațioasă a piciorului stâng, pe o linie perfect orizontală la perpendicularea axei mele.
Eu cu ochii închiși, o las două, tre secunde să-și pregătească clasica întrebare de mai sus și pe când simt că va deschide gura să o spună, deschid brusc ochii.
A venit să îmi spună că mâine avem gelbe tonne, adică salubritatea ridică, containerele cu ambalaje de reciclat.
Mi-a prins totuși foarte bine acea jumătate de oră de ceva, undeva, departe, departe în mine și totuși aici.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Cu ani în urma (era prin ’92), doamna Ana Pricop (a murit intre timp) mi-a zis ca nu trebuie sa fim deranjați de către cei din jur. In sensul ca nu trebuie sa-i băgăm în seama, noi sa ne vedem de ale noastre. In cazul meu, problema era (și mai este, încă) ca țineam cont prea mult de imaginea mea în ochii altora (chiar dacă lupt cu putere împotriva imaginii si-i critic pe cei dependenți de imaginea publica). Cred ca problema ta (dacă e, într-adevăr, o problema) este amabilitatea fata de ceilalți. Poate ca e deschidere fata de oameni, poate ca e educație tipic româneasca (prea mult bun simt). Si poate ca trebuie sa înveți sa fii mai atenta la nevoile tale, mai mult decât la nevoile celorlalți. La urma urmei, tu ești centrul Universului (pentru tine).

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s