Ploaie

Cum ploaia bate în fereastră,
Șoptind în picuri de cristal,
Privesc cum stau cu fața piatră
Înmărmurită-n piedestral.

Mi se preling prin crețuri stropii,
În mantia cu falduri line,
De pleoape grele negri-s ochii,
Când ploaia cade peste mine.

Aud un susur, e departe,
Din norii plini abia șoptește.
Cu inima-mpietrită-ascult,
E zi? E noapte?
E adevăr? Mă depășește?
Iluzie ce se rotește, se-mprăștie
Și vine iară?
Din zi senină, face seară?

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s