Nu este nimic nou în a discuta cu moartea.
Într-una din Upanișade, învățăcelul este trimis să găsească moartea și să se angajeze la dânsa ucenic. De la ea va învăța multe.
Și aici moartea este la masculin, așa cum din timpuri străvechi doar bărbații, sau în marea lor majoritatea, înțelepții sunt doar bărbați. Deci, căutătorul acela de înțelepciune, pe numele lui Nachiketa(în Khata-Upanișad)ajunge la Regele Morții și este nevoit să aștepte trei zile până moartea vine. Aceasta, adică Regele Morții, vine într-un târziu și se scuză că Nachiketa a fost ținut la ușă și nu a fost omenit ca un musafir și îi promite că îi îndeplinește trei dorințe ca să-și repare proasta găzduire.
Acest Upanișad este unul din cele mai frumoase pentru mine.
Iată că moartea este un personaj la fel ca moș crăciun dar… mult, mult mai bătrân.

Anunțuri

2 comentarii

  1. in realitate moartea este cel mai bun sfetnic.

    daca ii cerem parerea in situatii, sau daca traim inchizand cercul, adica tinand cont ca suntem trecatori in forma asta, ne vom bucura de o viata plina de putere, fericire, minunata.

    am mai spus eu de ingredientul secret, sub o forma sau alta ea este.
    daca ai sti ca miane mori ce ai face in restul de timp ramas? 🙂

    cred ca fiecare respiratie ar valora enorm, un zambet, o atingere, un gust..

    Apreciază

    Răspunde

    1. Deja acum câțiva ani, am început să gândesc așa: dacă mâine mor… azi pentru ce ar merita să mă enervez sau să mă cert sau să mă supăr. Transformarea a fost rapidă și s-a văzut cu ochiul liber, pentru cei din jur probabil șocantă. Din discuțiile noi cu moartea… revine totul cu o nuanță nouă, mai personală, mai intimă cu ea ca prieten și da… cum spui și mulțumesc că-mi atragi atenția, să-i cer sfatul în unele situații (la asta nu m-am gândit)

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s