Înțelegere

Prin filtrele strâmbate de educație și pângărite de zgurile gândurilor limitatoare, înțelegem adeseori greșit.
Acum câțiva ani vorbeam cu o doamnă despre un domn cu carea dânsa relaționa și care se purta cam urât.
În ultima vreme întâlnesc tot mai des persoane care ascultă de intuiție și comunică cu „dincolo” ceea ce pentru mine se simte foarte bine căci nu mă simt așa de singură și de lovită în freză.
Într-o „conversație” aflase că: Dumnezeu va lua de la el (bărbatul acela) tot ce iubește el mai mult. Ne-am mirat noi, pentru că începusem să înțelegem că Dumnezeu nu este acea persoană care pedepsește pe copiii răi. Din perspectiva limitării, putem să-l personalizăm pe Dumnezeu și să-i punem în cârcă o grămadă de trăsături omenești.
Discuția am reluat-o peste câteva luni când doamna mi-a spus că a înțeles greșit, că ceea ce a auzit nu i-a dat pace și a cerut lămuriri.
Dumnezeu nu pedepsește, el vindecă. Unii oameni au în plan în această viață, trezirea spirituală sau măcar avansarea pe o porțiune în acest sens. Dacă aceste persoane sunt prinse în material, trebuie să se întâmple ceva ce pentru noi pare dureros și catastrofal, pentru a scoate persoana împotmolită din situația dată. Aici era vorba despre dependența de averi și caracterul foarte dominant și posesiv al persoanei în cauză.
Aici mai vreau să adaug că este foarte bine să fii bogat sau înstărit, să ai case, avuții și eu mai știu ce. Gravă este dependența emoțională față de ceea ce ai.

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s