Pe peretele imaginat, din templul inimii, stai atârnat, o imagine în roșu aprins, ca Isus pe cruce. Ups! Te-am lipit de perete cu un gest nerăbdător din mână că-mi stăteai în calea gândurilor de echilibru.
Cu mâinile în șolduri… privesc un tablou … oare când s-a întâmplat, pe spirala timpului, bârfit de toți ca inexistent. Pată aprinsă în spatele unui ecran de cristal, nici nu mărește nici nu micșorează, parcă nici secundele nu trec prin el.
Nici măcar nu te-am visat… parcă ai fi acolo de când s-a inventat universul.
Îmi faci un semn discret cu mâna că ar trebui să te dezlipesc, în sfârșit, să te dau jos din corcoduș. Păi… eu aș face… dar mă tem că iară te fâțâi prin gândurile mele și mă bați ca uraganul la malul mării și-mi spulberi nisipul fin.
Mă mai gândesc.

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s