Godezin

Era fiul ploii. Coborâse pe fulgerul de la miazăzi și ateriză pe o colină înverzită, scăldată în ropotul ploii de vară. După ce se adună și și se reașeză în formă, privi spre apus unde Phoebos și Deimos, coborau, planete ucise de umbrele lui Caderes, în întunericul nopții astrale.
Nu au reușit să împingă frontul umbrei, își amintește Godezin, plecând capul în bărbie și suspinând în stropii de apă albăstruie ce-i împodobeau veșmântul cristalin. Îi trecu în revistă pe toți acei camarazi curajoși ce și-au pierdut energia încercând să reașeze scutul în jurul celor două planete cândva pline de viață și bucurie.
Când s-a întâmplat dezastrul? A venit pe neașteptate și din cerul senin, pâcla aceea informă și neagră, o mâzgă magnetică, canceroasă. Nimeni nu știa de existența ei, nimeni nu a observat-o până când pe cer, pete invizibile chiar doar sesizabile printr-o neliniște nefirească, un sentiment nou, uimitor… a început să le curgă prin creștet.

Au trecut prea multe unități de timp până populația celor două planete a observat că se întâmplă ceva monstruos(cuvânt ce a trebuit inventat și care până atunci nu exista în vocabularul gândit al popoarelor Zenti împrăștiate pe cei doi planetoizi mutanți). Pares și Dores au căzut primii. Deși conștienți de transformare cu o parte a corpului încă cristalină iar cealaltă devenită un carbon greoi și urât la privit, contrar iubirii infinit de adânci s-au ucis între ei. Până atunci nu cunoștea nimeni moartea. Au fost nevoiți să construiască un cuvânt nou ca să descrie procesul de smulgere din corp. Plecarea din corpul planetei se făcea deobicei lin într-o înșurubare înversă a coborârii în care energiile ce construiau forma se readunau într-un fuior alb-albăstrui și se aliniau într-o spirală ce dispărea într-un punct, deobicei pe cerul ușor roziu al dimineții.

Uxa era ființa lui pereche de cristal. Când se uneau într-o formă perfectă de sunet, contopindu-se, în jur sclipeau scântei multicolore închipuind un vulcan azuriu și curcubeie se încolăceau cu forme diafane în jurul lor, mângâind corpurile adunate într-unul cu fiori de bucurie celestă.

Oftează trist la amintirea ființei Uxa și alungă cu mâna tristețea ce-l învăluie. Nici nu știe dacă a scăpat genocidului și dacă da, prin ce colț de univers își duce dorul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s