Mă urmăresc deja de o vreme. Eu pe mine. Uneori mă analizez, alteori doar mă privesc. Mă mai uitam în urmă… pe blog să mai citesc ce am scris, dacă se aude încă bine, dacă mai rezonez cu acele cuvinte lăsate în urmă.
Azi nu mai simt nevoia.
Am observat că pot să mă prind singură în offseid.
Dacă declar acum că nu mai am nici o dorință, precis mint pentru că declar de fapt că îmi doresc să nu-mi mai doresc nimic.
Abia în momentul când nici prin gând nu-mi va mai trece să scriu sau să gândesc despre acest subiect, voi fi cu adevărat liberă.
Când nu voi mai scrie nimic despre iubire, voi fi cu adevărat iubire, când nu voi mai scrie sau gândi despre adevăr, voi fi adevăr…
De fapt… într-o comunicare intimă cu mine, m-am întrebat (habar nu am de unde mi-a venit ideea de a pune acea întrebare) dacă există iubire. Să vă spun ce ochi am făcut când răspunsul a venit NU! !?
Au trecut câteva secunde bune până când am reușit să întreb din nou aceeași întrebare și am primit același răspuns. Am întrebat că ce există atunci dacă nu iubire? Răspunsul a fost: bucurie și extaz.

Reclame

23 de comentarii

      1. Privește-ne pe amândouă cum plutim una lângă alta. Ce simți? Simți suveranitatea celor două ființe care suntem? Simți libertatea și independența pe care o avem una față de alta și simți interacțiunea în deplină normalitate între noi? Un moment de normalitate în acum. Poate că universul chiar asta dorește să ne facă cunoscut acum. Eu asta văd.

        Apreciat de 1 persoană

  1. Interesantă gândirea asta a ta. Poate că simțeai diferențele și de aceea ai pus întrebarea.
    Iubirea, zic eu, poate avea mai multe fațete, dintre care una ar fi cea a agoniei și extazului. Poate de aceea ți s-a răspuns că nu există iubire? Pentru că tu întrebai în sensul astral, al universului?
    A nu mai vorbi/scrie despre un anumit subiect poate însemna doar depășirea lui, trecerea pe o treaptă superioară de înțelegere și trăire. Cred că nu vei mai scrie despre adevăr și iubire, dar vei începe a scrie despre un alt subiect, poate neabordat încă. Poate vei începe a ne spune despre o nouă dimensiune a vieții?
    Cred că fiecare om se „mișcă” pe o spirală, fie îndreptată în sus, fie, dacă vorbim de un plan, apropiindu-se din ce în ce mai mult de punctul central. Doar că fiecare dintre noi avem o altă viteză de avansare pe acest drum, al aflării de sine și al universului.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Dacă la fel ca binele și răul despre care se spune că sunt un rezultat al dualității atunci și ura și iubirea sunt probabil la fel și deci la un anumit nivel dincolo de dualitate ele sunt inexistente?!

      Apreciază

      Răspunde

      1. Antagonismele, de regulă, se anihilează reciproc. N-aș putea spune ce rămâne pentru mai departe, pentru „dincolo”.
        Dacă rotim ideograma Yin-Yang, cu cele două non-culori, alb-negru, nu cred că obținem curcubeul, ci nuanțe de gri.
        Dacă nu există iubirea, nu există nici ura. Oare cu ce umplem spațiul lăsat gol de aceste emoții? Bucuria și extazul pot înlocui iubirea. Dar ura?
        Oare la acel nivel nu mai există acest dualism? Nici unul?

        Apreciază

      2. Să gândim altfel. Dacă golim planeta de omeni, mai există bine și rău, ură și iubire? Nu cred. Și dacă este așa atunci în noi ar trebui să fie ceva care separă?

        Apreciază

    2. Mugur…de ce oare ne căutăm ”portițe” de ”scăpare” tot impul?! De ce lăsăm ”loc” , marje de ”siguranță”?! TOCMAI că de cele mai multe ori nu ȘTIM despre ce vorbim. Este drept că ”simțim”, dar totul este încă vag, înțețoșat…Atunci dăm frâu liber imaginației, o imaginație construită pe cunoașterea căpătată din alte părți.
      Spui despre treptele iubirii, despre trepte superioare ale înțelegerii, despre o spirală a cunoașterii pănă la punctul central(?!)…
      Cu siguranță, putem defalca, etapiza, fragmenta…dar asta ne înmoie, ne dă o libertate negativă, avem scuza pregătită și asta deoarece ”credem” că ȘTIM ce vrem, dat totodată avem libertatea de a stabili viteza creșterii. Nu există iubire de mai multe feluri, cum nu există un punct central ca finalitate. Iubirea este IUBIRE, iar CURGEREA, spirala…nu are finalitate. Repet, toată evoluția reprezintă doar stările PERFECȚIUNII. Așa cum SUNTEM ACUM și AICI, reprezintă DACĂ VREI acel centru perfect pe care îl cauți și asta este valabil într-u eternitate…

      Apreciază

      Răspunde

      1. Nu te contrazic, pentru că nu ȘTIU.

        Există mai multe niveluri la care se poate purta o discuție. Uneori, doar spre informarea proprie. Eu știu că nu știu, așa că emit ipoteze, care-mi sunt confirmate sau infirmate. De aici capăt informație.

        Nu am pretenția de a mă ridica la niveluri înalte. Eu doar trăiesc. Sau poate doar încerc să trăiesc, depinde din ce punct de vedere privești viața.

        Nu știu ce vreau, dar vreau ceva, spre deosebire de cei care nu vor nimic. Poate că nu este bine așa, dar cred că acesta sunt eu, cu bunele și mai puțin bunele mele.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Cu siguranță că fiecare suntem cum…SUNTEM, sau mai bine zis cumVREM să fim. Bine/rău este discutabil. Eu spun că oricum…este perfect, deoarece altfel nu poate fi…
        Când vrei ceva, deobicei știi ce vrei, adică își imaginezi, crezi, îți faci eventual un scop, un ideal…Dorința este normală, nu sunt de acord cu uciderea dorințelor. A nu dori să ai dorințe este în sine o dorință. Eu cred însă in TENDINȚĂ, de aceea spun că este importantă doar DIRECȚIA corectă, deoarece restul vine de la sine prin tendința DEVOȚIONALĂ, prin dorul nostru profund în spre …necuprins…
        Nu cred nici in sintagma…”cu bunele și mai puțin bunele mele”…Îngăduința față de ”mai puțin bunele”, însăși acceptarea lor ca un dat, ca o limită…nu este o atitudine sănătoasă. Cțnd CONȘTIENTIZEZI mai puțin bunele, acestea dispar, se evaporă ca și cum niciodată n-ar fi fost, sau, cel mult, îți pot provoca un zâmbet , ca o ghidușie a unui copil naiv. Când afirmi mai puțin bunele, este clar că accepți o complicitate, este clar că nu conștientizezi cum stau lucrurile. Asta nu este intransigență, sau habotnicie, sau impunere, sau blestemul lui trebuie…Este cu mult mai mult, adică mai profund. Acceptă-te doar ca PERFCȚIUNE și vei atrage perfecțiune, adică NORMALITATE.

        Apreciază

  2. Comentariul tău m-a pus pe gânduri, așa că l-am lăsat nițel, să se digere.
    Dacă golim pământul de oameni… Ar trebui să privesc natura înconjurătoare din alt unghi. Așazisele noastre valori se aplică diferit într-o natură lipsită de oameni, căci nu mai văd ură, nu mai observ răutate. Drept este, încă ar mai fi unele antagonisme, dar acestea sunt pornite dintr-o luptă pentru supraviețuire, pentru perpetuarea speciilor.
    Se pare că noi, oamenii, suntem singurii purtători ai urii și răului, ai cruzimii. Și toate acestea sunt gratuite, căci nu obținem nici un beneficiu real de pe urma lor. În natură, lupta pentru putere are o semnificație biologică, pe când la oameni…

    Mi-ai descoperit o nouă fațetă a vieții, la care nu mă gândisem în felul acesta.
    Mulțumesc!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

      1. Nu știu în ce constă surpriza.
        Cert este că ai reușit să-mi deschizi ochii cătreceva ce nu-mi explicasem până acum. Nu înțelegeam de ce privitul și contemplarea naturii aduce cu sine starea de bine. O puneam pe seama altor lucruri, spre exemplu pe culorile incredibile, pe aerul deosebit, pe combințiile de culoare-miros, dar și pe energia pe care o las să pătrundă în mine.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Poate că natura, printre alte beneficii, are și darul prin rețeaua energetică, să anuleze pe o perioadă scurtă de timp, scindarea, dualitatea. Se pare însă că nu la toți funcționează.

        Apreciază

      3. Poate că dualitatea, acea pereche Yin-Yang, nici nu este neapărat distribuită fiecărui individ, ci doar la nivel global, fapt care ar explica existența persoanelor deosebite, precum sfinții din credințele religioase, care nu au făcut rău niciodată.
        Oricum ar fi, pe mine natura mă încarcă de fiecare dată când o las să mă pătrundă, dacă nu mai fac nicio conexiune între ea și oameni. Aceasta este revelația adusă de comentariul tău, căci nu privisem lumea „fără oameni”.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.