Groapa

De câteva zile mă trezesc dimineața, brusc, la ora 4. Mă trezesc grijile și gândurile pentru copii: oare ce-o fi, cum o fi, am făcut destul, am făcut bine, am făcut rău, am fost prea rea, prea inconsecventă, prea bună….
Nu mă pot lupta cu ele când încep deși am încercat să pun în aplicare tot felul de trucuri vechi: lasă că am timp să mă gândesc mâine, număr oi, capre, număr numere…
Parcă aș cădea abrupt într-o groapă adâncă ce are o caracteristică stranie. Aici nu există timp. Este pur și simplu o groapă fără timp. Grijile se încolăcesc precum umbrele șerpilor, unele într-altele, de sus se năpustesc toate oile și caprele și numerele, albe se încolăcesc într-o luptă cu grijile. De sus o voce blândă îmi șoptește că totul este ok în viața mea și pot să adorm liniștită din nou. Dar vocea aceasta se pierde în vacarmul luptei pe viață și moarte între cele două tabere ce se iau la trântă ca Făt Frumos și Zmeul. Deobicei izbândește Făt Frumos căci adorm împăcată.
Într-una din dimineți însă a apărut pe nesimțite în mijlocul dramei… mijlocitorul. Tai Chi! Corpul este întins pe pat, în cap lupta se manifestă în groapă și în cameră la picioarele patului, acea parte din mine care face exercițiile tai chi. Dintr-o dată ambele tabere se opresc, privesc năuce într-un ameste de „asta-i nebună?” și fascinație și… privim toți în tăcere mirajul mișcărilor magice apoi… adorm zâmbind.

Anunțuri

8 comentarii

      1. Este o responsabilitate de cele mai multe ori exagerată…este o teamă, o grijă apăsătoare…chiar fără un motivn précis. Probabil că se află undeva în natura profundă a femeii această GRIJĂ.

        Apreciat de 1 persoană

  1. Eu zic ca ar trebui sa te cauți puțin la sentimentul de vinovăție. Acesta se suprapune cu mare ușurință peste responsabilitate, dar nu e responsabilitate. Si cred ca și responsabilitatea este greșit înțeleasă în ziua de azi. Eu privesc responsabilitatea ca pe o manifestare a afecțiunii (nu zic iubire, caci e un cuvânt prea mare), nu ca pe o obligație. Adică, dacă țin la o persoana, îmi face placere sa o ajut, sa-i ofer tot ce pot, dar asta nu este o obligație. Dacă e o obligație și nu mi-am îndeplinit-o, sau, dacă măcar exista o șansă cat de mica sa nu o fi îndeplinit la perfecțiune, atunci apare sentimentul de vinovăție. Sentiment care degaja o mulțime de gânduri de genul celor despre care spuneai în articol. Gânduri care sunt ca niște paraziți ce-ți provoacă dureri de cap. De asta apare durerea de cap, pentru ca capul iți spune sa nu te mai gândești la prostii.
    Femeile au un sentiment mai puternic al vinovăției, din cauza ca, de-a lungul mileniilor, li s-au cerut multe. Au avut sute și mii de obligații, iar obligațiile duc la reproșuri. Inițial reproșurile vin din exterior, dar când se instalează în creier, vin din interior, provocând durere de cap.
    Pai dacă Dumnezeu nu te judeca, de ce sa te judeci singura ca ai făcut sau n-ai făcut?

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Chiar așa… de ce m-aș judeca? A trcut. A fost un moment ce a durat doar câteva zile. În introspecție îmi revizuiesc de câțiva ani buni, întreaga viață, pas cu pas… asta duce la iertare, înțelegere, degajare de trecut și reîntoarcerea energiilor prinse în amintiri. Face bine… adică mie ,cel puțin.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s