Stăteam în picioare pe o dolmă împreună cu alte persoane necunoscute în viața de zi cu zi. Cât vedeai cu ochii, numai bălării, ierburi înalte până la brâu, spini…
Am coborât cu toții dolma și în timp ce celelalte persoane au luat-o la dreapta eu am mers la stânga. M-am oprit să privesc în urmă. Nu mai era nimeni, toți dispăruseră în marea de spini. Mi-am continuat drumul și deja după câțiva pași, ierburile au dispărut lăsând loc unei pajiști cu iarbă moale, scurtă și grasă. În stânga peisajului se întindea o pădure la a cărei lizieră se aliniau, unul ca unul, cireși. Se lăsase înserarea și m-am apropiat curioasă să văd cireșii care deși nu prea aveau frunze erau plini de fucte. Sunt neîncrezătoare dar după un moment de ezitare culeg o cireașă și o bag în gură. Un deliciu! Atât de dulci, mari, zemoase, negre de coapte ce erau. Am savurat, uimită încă de descoperire. Am început să culeg fructe să le duc cu mine înapoi ca să le împart celorlalți. Abia apoi am văzut că sunt singură… nici țipenie de om și drumul… nu mai era.

Anunțuri

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s