EL

Învățasem să călătoresc în spațiile din interiorul meu, sub îndrumarea unei cărți ale doamnei Alexa Kriele. Am început cu templul din inimă care pe vremea aceea era o capelă mică din piatră, tristă, răvășită, păzită de un înger îngenunchiat în rugăciune murdărit și gârbovit sub suferințele și poverile mele neacceptate.
A fost o călătorie uimitoare și neașteptată în care am înțeles multe lucruri despre mine.
Din mijlocul capelei lipsea o lespede lăsând să se vadă o scară îngustă și elicolidală ce cobora. Am coborât prin întuneric mai mult ghicind următoarea treaptă și întrebându-mă ce mă așteaptă în spațiul următor cu gândul la prăpastia ce o găsisem în capelă.
Dintr-o dată spațiul s-a lărgit într-un peisaj însorit cu cîmpii verzi. Lângă un copac, o salcie, trecea un pârâu cu apă limpede. Sunt uimită și privesc neâncrezătoare când Îl văd. Christosul stătea lângă salcie, la picioarele lui susura leneș pârâul. Era așa, cum mi-l traducea mintea, ca bărbat îmbrăcat într-o mantie albă. În jurul gâtului curgând pe piept până la poale, o bandă brodată în aur.
În stânga pieptului inimia lui cristalină ardea cu raze rozii și verzi. Chiar mă întrebam cum se poate vedea de sub veșmânt. Sunt neliniștită dar El îmi face semn cu o mână, cu cealaltă indică spre inimă. Fac un pas, apoi altul. Christosul deschide brațele zâmbind și mă ia la pieptul lui.
Nu spune nimeni nimic, nu se transmite nimic…. Este singurul loc unde pot să-mi odihnesc fruntea fierbinte. În brațele prietenoase și pline de iubire… petrec câteva secunde lungi cât o veșnicie… apoi imaginea se sparge ca un balon de săpun.

Reclame

14 comentarii

  1. M-a uimit chestia cu „templul din inima”, pentru ca, atunci când am făcut și eu o călătorie (eu ziceam ca spatiala), am pornit tot de la ceva asemănător: o cetate, care era părăsită, în mijlocul unei mări plumburii, cetate în care se găsea o ființă ciudata, o copila sau un copil (cu aspect puțin asiatic), care stătea nemișcată, imparțială, fără nici o emoție. Au trecut atâția ani (de prin ’94) și tot n-am înțeles.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Bănuiesc că în 94 îți mergea destul de prost și și până atunci nu ți-a mers grozav, emoțional-sentimental. Cetatea, poate o biserică părărsită, poate că ți-a arătat că nu mai trăiai de mult acolo și ai adunat o grămadă de suferință… Cum arată acum?

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.