Pornind de la gândul că poezia este modul în care spiritul comunică… am ajuns comparativ din nou la trecut. Acolo unde având încă legătura cu Spiritul, scriam poezii. Vârsta adolescenței curate.
Apoi m-am avântat în aventura vieții sexuale, căsătorie, serviciu. Am început să lupt cu balauri prin alianță, cu demonii personali și împrumutați, cu societatea și cu mine însămi.
Capsularea s-a produs repede. Este ca o zbatere a celui închis de viu într-un coșciug. Strigă, urlă, zgârie, disperă, speră și apoi…. Unii mor definitiv, alții învie în adevăr. Poezia a rămas complet pe dinafară.
Am avut tendința gândind la toate acestea să-mi plâng de milă, să mă compătimesc, să ne compătimim, în general. Apoi s-a așternut o liniște înțelegătoare. Tot procesul seamănă cumva cu un examen inițiatic. Îmi amintesc de poveștile în care persoanele ce pășeau pe calea inițierii, erau închise în sarcofage și lăsate acolo în întuneric o perioadă bună de timp.
Urc mai departe cu gândul în planuri mai înalte și mă gândesc, că planeta însăși poate reprezenta un astfel de loc inițiatic.

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s