Flashurile în vis cad în mijlocul viselor banale și sunt încărcate altfel.
Stăteam în negru, în fața mea pe jos se afla o lădiță din lemn, fără capac.
Din ea, a început să se deplieze o imagine a unei cărți ca de tarot, demult mototolită și înghesuită în lădiță. Procesul a durat câteva secunde până cartea a redevenit ca nouă, pe un fond roz delicat înrămat de o linie groasă albă. Parcă desfășurându-se dintr-un cocon, umbra lui. Știam cine este. Apoi a început să picure și să curgă ca o cerneală neagră umbra ei. O știu și pe ea. El și ea se țineau de mână și se simțea fericirea și iubirea ce-i lega parcă de o veșnicie. Mi-am amintit de imagini în nori .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s