Sunt într-un echilibru tembel. De fapt îmi merge bine și parcă totuși nu chiar. Nu m-am așezat de mult în meditație. Ore suplimentare, multe de făcut deși nu am mare chef. Mă așez pe pat, cu melodia preferată în căști.
Întuneric sub pleoape. Aștept.
Înnot într-o mare neagră ca păcura. Valuri mă ridică și mă coboară lin. Mi-e bine. În fața mea plutește pe jumătate scufundat, un cufăr vechi sculptat.Deși este și marea neagră dar și cerul, văd puțin în jur căci la orizont din mare care însăși parcă arde, se ridică sau coboară o limbă de foc, lată, ca un pod, roșu portocaliu.
Nici măcar nu mă întreb ce fac aici și mă las legănată de valurile calde.
Urc în vibrație,destul de greu. Sunt sub cireș, întinsă…parcă dorm. La cap mișună o insectă. Sunt atentă: muscă, lăcustă neagră, țânțar, ce-i drăcovenia asta? Mi se tot plimbă pe la cap și mă pipăie cu antenele.
-Pleacă! Să pleci! îi poruncescîn gând.
Abia mai târziu deasupra pieptului se deschide o coloană de lumină și absoarbe în ea,goanga.
Adorm. Sau dorm deja? Am visat că dorm?
E bine, e clar,e ok.

Anunțuri

3 comentarii

  1. Adormi? Ai adormit? Mie mi se-ntâmplă des când meditez, dar cel mai ciudat e când experimentez ceva destul de rar și cam aiurea. Mă văd din exterior și intru ”strâmb” în corp, simțind că nu mă pot mișca deloc. E vis? E real? Mai contează? Nu trebuie să știm atâtea 😀

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Ba, da trebuie să știm. Înainte să deschizi ochii cândsimțică-ți revii în corp ar trebui să-țivină automat o inspirație puternică urmată de o expirație lungă și blândă. Nu deschide ochiiimediat ci masează sau freacă mâinile până la umăr, picioarele și eventual pe piept. Astfel spiritul se distribuie din nou încorp.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s