Calul troian

A fost odată ca niciodată…
Împăratul Negru și împăratul Alb. Împărățiile lor imense se învecinau în acel gri, crepuscular, în amestecul zilei cu noaptea. A durat multă vreme până iscoade ajunse la capătul împărăției soarelui negru, au trimis veste Împăratului Negru că dincolo de griul acela se întinde o altă împărăție. Avar de putere și bogăție Împăratul Negru porni cu oaste să și-o asume.
În împărăția luminată de soarele alb, locuitorii pașnici și iubitori trăiau în fericire, inocență și bucurie continuă creind minunății zilnic cu zâmbetul pe buze.
Atacul armat i-a luat pe surprindere și din înaltul cerului până atunci albastru și senin. Neavând experiență aceștia s-au predat întunericului, care pășea zilnic mai adânc în împărăție.
Sătui de cucerire și obosiți de lumină, războinicii întunericului s-au mulțumit cu o fâșie lată din împărăția albă, au împins granițele împărăției negre peste zona crepusculară și noaptea a coborât peste locuitorii luminii. Suferințele au luat locul bucuriei, încrederea salvării și ajutorului ce trebuia să vină de la Împăratul Alb s-a transformat cu timpul în deznădejde apoi în resemnare și mai la urmă somnul cel negru s-a așezat ca lava neagră peste fiecare.
Au mai sosit la granițele întunericului războinici de lumină încercând în numele Soarelui Alb, să străpungă frontiera. Toate ostenelile păreau să fie fără rost.
Împăratul Negru trona cu trufie peste împărăția lui acum mai mare râzând cu poftă de slăbiciunea Împăratului Alb… plănuind în secret că după refacerea trupelor, înaintarea să continuie.
Au trecut așa de mulți ani încât despre iubire, fericire și un soare alb se mai povestea doar anemic în basme vechi, vechi, când în pădurile arse de păcuri la capătul împărăției, cercetași întunecați au găsit, pitit, un copilandru.
Pe piept avea însemnele soarelui alb, în părul auriu sclipeau razele lui iar buzele roșii ca para focului tremurau a plâns din ochii albaștrii adânci ca cerul.
Miratu-sau soldații de arătarea ciudată și au hotărât că acest diamant era exact ce i-ar fi plăcut Împăratului Negru, cadou de ziua lui când se înfrupta din viața a 10 prunci nou născuți, ca să rămână veșnic tânăr.
Împachetat într-o ladă smolită și plumbuită, îl ajunge pe împărat chiar de ziua lui, cadoul surpriză.
Cu sete a băut împăratul din viața copilului, zile întregi și parcă nu se mai sătura să bea din cupa ce părea că nu se mai golește.
Se duse la oglinda aceea imensă ce trebuia să-i confirme întinerirea și viața veșnică și încremeni de groază. De unde atâtea culori împletite în negrul ființei? De unde atât alb și strălucire? Petele, ce sunt petele acestea?
Împăratul cel Negru se îmbolnăvise de… iubire.

Anunțuri

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s