Priveam curcubeul acela mic. Un gărunte de bucurie multicolor. Creștea, creștea și… era frunza speranței, grăuntele bucuriei de-a fi.
Avea chipul meu, dorul din inimă, mereu … îndreptat spre un răsărit dincolo de veșnicie…
A apus soarele. Unul dintre miliarde de sori. Apoi a răsărit altul. Din același contingent universal.
Apoi ploaia aceea de raze violet în care struna ființei șoptește… acum.
S-a deschis din nou izvorul.

Anunțuri

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s