Aruncă-te

A fost o vreme de ani buni, în plină transformare, în care totul îmi era prea mult. Mă simțeam depășită de chiar mine însumi.
Îmi venea să arunc prosopul în ring și cu doi chiloți și un sutien în rucksack să plec unde și-a-nțărcat dracu iapa.
Mă și gândeam cu drag la o peșteră sau o insulă pustie.
Citeam tot felul de new-age cum că „dă-ți drumul, aruncă-te în gol, universul te prinde”.
Precis mă prindea da eu deși spun că nu, am totuși rațiunea mea, una cu ceva bun-simț.
Am analizat consecințele tuturor căilor ce se puteau deduce din acțiunile mele de eliberare și… nu mi-au convenit.
Mi-am reproșat că n-am curaj, că m-am obișnuit într-o putoare călduță, că sindromul broaștei fierte, că, că, că…
Am insistat pe eliberarea din interior spre exterior și am căutat acolo drumurile.
Pustnic. La asta mă gândeam ieri, mai ales că oameni dragi mi-au spus că orașele sunt… nu mai știu cuvântul… ceva cu lipsit de viață.
Dar iubesc oamenii, iubesc viața deși iubesc și singurătatea ocazională și foarte mult ador liniștea.
Așa că, mă arunc! Mă arunc în viață, în vâltoarea ei, așa cum vine… dar cel mai bine ar fi să fie bine… pentru mine și… pentru cei dragi.

Anunțuri

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s