Diamante

drumuldinmine

A fost odată o…Tăcere…care coborând în atmosferă a luat foc într-o explozie de culori vii, roz/grii, apoi, păli și începu să coboare, în fiecare zi cu un centimetru, spre centrul pământului. O priveam când mirată, când îngrijorată, când liniștită, în mersul ei în cădere liberă cu încetinitorul, până a dispărut într-un ocean. Am simțit-o apoi coborând cu fiecare centimetru până a dispărut complet din simțuri. Mă gândeam la ea când și când, poate a ajuns deja în centrul pământului sau a trecut deja mai departe prin singularitate și a poposit pe genunchii gingași ai sufletului curat ce odihnește pe tronul de cristal.
Un bolborosit, mai mult o șoaptă, la un moment dat se ridică din vulcanul care părea că doarme la umbra unui val sărat din lacrimi neplânse. Ascultam curioasă și cu o urmă de îngrijorare… când…din adânc într-o explozie de culori vii au început să plouă…diamante de tăcere.

Vezi articol original

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s