Dubii

Pentru corp, atât ura cât și iubirea par să fie factori de stres. Nu face mare diferență între ele. Deși la început ambele în faza acută par că te încarcă cu energii nebănuite, după ce a trecut faza acută, corpul rămâne fără vlagă. E obosit dar ușurat.
Mă întorc cu gândul la sfidător și-l bănuiesc, că se hrănește și cu energiile emanate din îndrăgosteli deși probabil au gust de spanac, pentru el. De nevoie, bucuros.Nu degeaba ne purtăm ca luzii când suntem îndrăgostiți, indiferent de vârstă.
Dacă avem în vedere că în fiecare întuneric se află un grăunte de lumină și sfidătorul are acea secvență minusculă care vibrează în anumite condiții, dureros, amintindu-i de vremuri foarte îndepărtate când era parte a întregului adorator.
Poți să-l iubești atât de mult pe sfidător încât să simtă chiar minusculă șansa reală de a fi iubit, că întoarcerea acasă în brațele calde ale Creației ar fi posibilă?
Cum să-l iubești pe cel rău când din timpuri ești obișnuit și crezi cu toată puterea că întunericul trebuie respins și urât, când bariera groazei ne desparte în victimă și făptaș pe unul de altul?
Ai fi în stare să-ți iubești Separatorul(?) pe cel care te minte, excrochează și se hrănește din tine de atâți amar de ani?

Anunțuri

26 de comentarii

  1. Într-o lume a contrastelor omniprezente, o lume Yin-Yang, nu asta ar trebui? Nu acesta ar fi sensul biblic al iubirii aproapelui sau al întoarcerii și a celuilalt obraz? Căci nicicum nu este vorba de plecarea capului, ci de iertare și iubire.
    În ce privește iubirea și ura, ele sunt extremele care, în accepțiunea mea, cumva se ating, sunt separate de „un fir de ață”. Probabil (iar aici eu nu am de unde să știu sigur) că si energiile lor se aseamănă, cel puțin până la un anumit punct. În fapt, devoaratoare de energie, deși, cel puțin iubirea, aduce și una benefică si creatoare. Ura nu cred să aducă ceva benefic, dar, cum nu o cunosc personal, nu pot spune mai multe despre ea.

    Separatorul… Păi acesta ar fi parte din noi înșine, cumva, așa că trebuie iubit și hrănit cumva, dar nu cum vrea el. Cred că, hrănindu-l cu iubire, îl putem determina să mai uite de unele dintre planurile sale inițiale și să ne ofere liniștea de care avem noi nevoie. Dar iar nu știu, este doar un gând, poate chiar al Separatorului.

    Apreciază

    Răspunde

    1. acum zic sa nu punem lumina sub obroc..

      nu toate gandurile ne sunt straine.
      cele rele sunt in special cele care apar la emotii, care sunt legate de emotii, mai ales de emotia numita frica cu toate formele ei de intensitate.
      nu e dracu asa negru cum se spune.

      mai cu inima tare, cu sobrietate, detasare cand suntem asaltati de ganduri neplacute.
      🙂

      Apreciază

      Răspunde

      1. Aș părea emfatic dacă aș spune ca m-am detașat de frică? În orice caz, de multe dintre formele sale.

        Eu nu cunosc lumina, în sensul dat de tine și de Smaranda acestui cuvânt.

        Astăzi, încercând „liniștea gândurilor”, am adormit și am… visat, lucru de care nu mai știam de foarte multă vreme. Culmea, îmi și amintesc scene din filmul visului, lucru pe care iar nu-l mai aveam de foarte multă vreme.

        Eu sunt începător în arta pe care o practicați voi. Îi spun artă, dar nu în sens peiorativ. Mă bucur să o fi găsit pe Smaranda, pe care o simt purtătoare de pace interioară, așa cum mă bucur că te-am găsit pe tine, pe care te simt purtător de informație/cunoaștere. Vă simt că îmi aduceți o anumită liniște interioară, spre deosebire de alte persoane, a căror prezență, virtuală ca si a voastră, îmi aduce o stare de încordare, parcă și de neliniște și de atenționare.

        Am încercat o analiză (rațională?) pe textul Smarandei. N-aș spune ca sunt asaltat de gânduri neplăcute. Încerc să mă păstrez în sfera gândurilor bune, așa cum înțeleg eu acest termen. Iar înțelegerea aceasta nu o las în seama rațiunii pure, cea îndoctrinată.

        Apreciază

    2. Ura și iubirea par să fie pilonii principali, frați gemeni plecați din puntul zero unde ura pare să fie adorație cu așteptări neîmplinite și fuge spre minus iar iubirea pare să fie adorație cu speranță pentru împlinirea așteptărilor(încredere).
      Am încercat să exprim ce cred că cred. 🙂

      Apreciază

      Răspunde

      1. Relația între ele este cumva ciudată, după opinia mea, căci iubirea lucrează perfect fără ură, dar ura nu lucrează dacă nu a existat o fărâmă de iubire. Dar, cum spuneam, eu nu am cunoscut ura, așa că părerea mea nu poate fi pertinentă, în cunoștință de cauză.

        Aș spune că mai degrabă gelozia duce la mișcare, dacă nu este una extremă, ci ponderată, deși îndemnul va fi către competiție. Dar, gelozia fiind pendinte de ego și de simțul proprietății exacerbat, face parte din alt domeniu.

        Apreciază

      2. Aparține în manifestare urii. Amintește-ți de momentele când ai fost gelos: cum te-ai simțit? ce efecte au avut emoțiile în tine? (tensiune, te strânge, incomodează).

        Apreciază

  2. Eu cred ca noi, oamenii, confundam iubirea cu atașamentul, pentru ca suntem centrați în ego, pierzând legătura cu sufletul. Atașamentul este (după cum cred eu) un fel de manifestare a iubirii în lumea ego-ului (incapabil de iubire, având limitele sale, nefiind conceput pentru iubire). De asta cred ca atât iubirea (manifestata prin ego), cat și ura au cam același efect asupra corpului.
    Eu numesc ura ca fiind un fel de ciuda ca nu-ți poți manifesta iubirea fata de o persoana. Bineînțeles, iubirea trecuta prin filtrul ego-ului. Dar dacă ne-am centra cu conștiența în suflet, prin noi ar trece iubirea – o energie care e la baza Creației. Centrați în suflet, suntem detașați de ego, deci și de Karma, de toate suferințele ego-ului. Chiar vindecam propriul ego, dacă ne centram în suflet. Mai mult de atât, vindecam și suferințele ego-ului celui care ne rănește.
    Cam asa înțeleg eu „să-ți iubești dușmanul”. Caci atunci când ești plin de iubire, „sabia trece prin tine fără sa te rănească” (o revelație pe care am avut- cu vreo 20 de ani în urma).

    Apreciază

    Răspunde

    1. „Caci atunci când ești plin de iubire, „sabia trece prin tine fără sa te rănească” (o revelație pe care am avut- cu vreo 20 de ani în urma).”
      Exact. Am aflat și eu între timp că doar egoul poate fi rănit și deci dacă trebuie iertat, el are nevoie.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

      1. Aproape ca știu. 🙂 Dar asta nu înseamnă ca sunt centrat în suflet, caci (cred eu, sau poate ca dau vina pe alții) e greu sa fii centrat în inima într-o lume centrata în ego. Dacă ești centrat în inima iar cei din jurul tău sunt centrați în ego, nu poți sa comunici cu ei.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s