Cam acu un an și jumătate am primit însoțitor o ființă care s-a prezentat cu numele „Engel der Gnade”, îngerul compasiunii. Am fost foarte mirată căci mă credeam cea mai compasională ființă ever. Mi s-a părut suspectă chestia și am întrebat de ce mă însoțește și mi-a răspuns că voi vedea cu timpul.
Când am deschis ochii azi dimineață… primul lucru „am știut”.
În munca cu egoul, acesta, pare la un moment dat că își ia tălpășița sau se reabsoarbe în lumină. Era cât pe aci să strig „victorie” când am observat că-i mai prezent ca niciodată. Îl vezi prin comportamentul față de cei din jur sau gândurile pe care le ai într-o anumită situație sau dacă încă te doare și te simți rănit.
În același timp prin fisurile egoului se scurg în corp energii nebănuite pe care dacă egoul pune mâna poate face ravagii.
În zbaterile lui pentru supremație, egoul ar lovi cu furie oarbă în stânga și în dreapta.
Aici intervine îngerul compasiunii și te îndeamnă să îți înghiți cuvintele, să reabsorbi furia, să nu răspunzi niciodată imediat unei provocări sau chiar de loc.
Acum când privessc înapoi, mă cutremur de groază când mă gândesc câte prostii puteam să spun și câte răni puteam să cauzez inutil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s