Stau pe malul unei ape (lac, mare?). În spate este casa care printr-o terasă betonată dă în malul lacului. Niște trepte coboară și se termină într-un bolovăniș pe care se odihnesc tăcute, ambalaje din plastic. În dreapta într-o barcă, un pescar își aduna năvodul. Apa lacului este neagră iar cerul are o culoare stranie verzuie. Am senzația de închis. Din liniștea locului pe cer apar 5 avioane militare care împrăștie dâre groase de o substanță neagră. Cerul se întunecă și în nări simt mirosul înțepător metalic. Mă retrag în casă unde cineva îmi spune că se împrăștie oxi… bla bla, că nu am ținut minte numele deși mi-am dat osteneala. Putea fi și „toxi”.
Este a doua oară în acest an că am exact acelaș vis cu doar mici diferențe de peisaj.
Poate că m-a inspirat ceața groasă și urât mirositoare de aseară, înghețată și pișcătoare pe pielea feței.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Indiferent că ţinem minte sau nu visele de peste noapte, studiile efectuate în ultimii ani arată importanţa imaginilor pe care le percepem în timpul nopţii. Chiar dacă percepţiile onirice nu sunt nici mesaje divine, aşa cum credeau populaţiile antice, şi nici o poartă spre subconştient, cum susţinea Freud, visele constituie un aspect esenţial pentru buna funcţionare a creierului. Fie că avem parte de vise plăcute sau de coşmaruri terifiante, trebuie să apreciem aventurile nocturne prin care ne poartă creierul nostru şi să fim conştienţi de faptul că ne datorăm existenţa acestui veritabil antrenament pentru viaţă.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Le apreciez, visele, la o valoare aproape de mijloc. Unora le dau importanță, altora mai puțin. Am mai citit și eu una alta despre vise și totuși pot spune că nu știu mult despre ele. Pentru mine, unele vise au rol clar de ghidare. Interpretândule mai mult sau mai puțin corect, mi-am economisit o grămadă de griji ale zilei.
      Servus Vosipetar. Nu ne-am văzut de mult.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s