Griji

După vorba aceea că „lunea nici iarba nu crește”, m-am trezit cu frâna de mână trasă. Tot ce fac este parcă contra naturii. Mă oblig să avansez cu treaba și fac una alta.
Mă inundă grijile și gândurile, o fi bine, n-o fi bine…
Deși le observ nu reușesc să le opresc,ele curg ca dintr-un izvor umflat de ploaie și curând mă simt foarte neplăcut.
După o zi de treabă făcută cu vântul în față, mă așez pe pat. Curenți reci mă curăță. Mă simt ca într-un corset. Televizorul merge, cu fața la el, ochii trec dincolo de ecran într-un spațiu îndepărtat.
Revin peste gânduri cu supralogica și suprascanul și analizez fiecare grijă în parte, le depistez pe toate ca fiind fără suport real. Corpul se relaxează, în cap aud un pocnet ușor ca atunci când se sparge un balon de săpun, fac un salt vibrațional ce trece prin corp ca un recul, imaginile din cameră devin clare și vesele, zâmbesc ușurată și respir adânc.
Abia acum îmi dau seama că ziua a fost îmbrăcată într-un gri murdar. Abia după saltul relaxant în vibrație mi-am dat seama că ochii au sesizat fizic toată ziua pâcla formată din gândurile sumbre.

Anunțuri

2 comentarii

    1. A doua propoziție îmi dă fiori deși nu o înțeleg. Am emoții.
      Vorbeam cu un domn despre politică și în special cea românească, chestii de gen „ca la noi la nimeni”. M-am bălăcit un pic în dezamăgirea generală, gândurile au pornit să colinde prin istorie. În fața „ochilor” s-a deschis o imagine amplă într-un tunel larg, întunecat unde erau foarte multe bețișoare, segmente identice, luminiscente. A fost răspunsul la bănuiala mea că întreaga istorie a umanității este repetarea de nenumărate ori a aceleiași povești despre încredere și trădare. Apoi bețișoarele s-au pus în mișcare venind spre mine și se adunau una peste alta reducând spațiul 3d la un 2d până a rămas un singur segment. Apoi am observat din nou camera și pentru o fracțiune de secundă totul era 2d în ochi. O ușoară senzație de teamă apoi m-am întrebat dacă aș putea trăi într-o lume pe care o văd 2d.
      M-am gândit apoi la tine și la punctul de asamblare cu mișcarea lui.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s