Verde

După o zi obișnuită și plăcută, am închis ochii, în liniștea nopții, spre odihnă.
Sub pleoape unduiau sub adierea vântului, lanuri verzi de grâu. Spice grele dansau elegant, liniștitor, surprinzător.
Mirată, mi-am apropiat imaginea încercând să o măresc, sau zburam către ea. Pe măsură ce mă apropiam însă, ea se îndepărta, apoi cu „privirea” concentrată am distins vârfuri de pomi. Lanul se preschimbase într=o pădure cu arbori tineri, stejari, mlădioși de tinerețe. Mult verde. Curiozitatea mea a crescut și mi-am dorit să fiu acolo, așa că pădurea s-a apropiat. Mă copleșea în frumusețea verdelui crud, freamătul frunzelor în vânt și misterul adâncului neprevăzut.
-Haide, haide! Ce bine că ai venit! Mi-a fost așa de dor de tine!
Tresar la vocea din tinerețe a mamei: blândă, plină de drag.
Nu o văd. Nu văd decât gardul cu două sârme ghimpate ce înconjoară tânăra pădure cu vocea mamei mele. Măresc pasul, îl grăbesc căci parcă îmi amintesc că undeva este o intrare. Acum fug, fug cu bucurie și speranță că o voi putea îmbrățișa.
Pădurea tace. S-a oprit și vântul. Doar verdele strălucește magic și secretos.
Deschid brusc ochii înlăcrimați. Mama mea îi bătrână și neputincioasă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s