Aha!

Spuneam că săptămâna trecută am descărcat un pachet informațional. Ca să povestesc cum am ajuns la esență ar dura enorm. Începutul s-a făcut cu viziunea aceea de sub pleoape unde mama era o pădure de stejari tineri https://drumuldinmine.com/2017/02/23/verde-2/.
Am plâns dară, dar mai târziu mi-am dat seama că boceam sub drobul de sare din perspectiva victimei neputincioase. Adică tu cu pușca în mână îl lași pe urs să te pape.
Într-o ultimă fază a perindării printre vremi, imagini și situații, am ajuns la concluzia că am renunțat la mama: așa-i bătrânețea, așa-i mersu lucrurilor, nu mai este nimic de făcut, doară or zis îngerii că vin să o ducă. Daaaa? Unde?
Mi-am amintit că, chestia cu reîncarnarea nu-i chiară musai, că suntem probabil fentați și că pe mama mea ce mi-a dat ce-i mai bun, o las să o pape babau.Ce reîncarnare? Încă o viață de căcat?
He! Futui! Ce m-am nervat cu nervii. Mi-a fost și rușine pot cu mâna pe inimă să spun că eu cu tolba plină de „ustensile” am renunțat să le folosesc și pentru ea. Tocmai pe ea am neglijat-o! Îi drept că mă rog pentru ea, și nu numai, zilnic. Dar mai apoi mi-am dat seama că rugăciunea nu ajunge și mi-am amintit ce mi-a spus sora3 într-o discuție cu Bunul, când acesta i-a spus ”trebuie să cereți”, unde cererea se face din interior.
Am purces cu gândul la ea, am deschis zarea, am văzut-o șezând tăcută. În ceafă avea ceva rotund ca o pungă neagră. Am întins mâna stângă și am atins punga. Am cerut libertate pentru mama. Punga s-a despins și a început să-mi urce prin vene până la inimă. Câteva clipe nu am fost sigură că fac bine și mi-a fost silă de punga aia ce-mi urca în corp. Ajunsă în inimă, a explodat.
Acum știu ce trebuie să cer, bunul cel mai de preț: LIBERTATE!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s