Profit de liniște și mă întind pe pat cu ochii închiși. Doresc o ridicare de vibrație. Corpul este un fel de masă iluzorie cleioasă. Ar trebui o curățenie, mă gândesc. Bolborosește,scoate bulbuci, nu l-mai „văzut„ sub forma asta. Un „blup”!, apoi în mișcare se așează tot și se răsucește spre interior unde formează un fel de bol ca cel alimentar, în plexul solar, de acolo se urcă în inimă. Un foc alb izbucnește, în partea stângă simt înțepături. Nu pot să coordonez ca altădată, totul se întâmplă independent de mine și sub o formă complet nouă.
După 15 minute nu mai am stare. Mă ridic din pat, mai fac ceva prin casă.
Revin și mă așez în lotus cu spatele rezemat de pat.
„Vezi, auzi și înțelegi” spune o voce în timp ce coloana se ridică automat pe verticală, capul se rotește astfel ca vertebrele să culce perfect una pe alta, un suspin adânc reglează respirația.
„AUM…..” ”AUM…”………………………….
Într-un spațiu nici gol nici plin, sunetul se propagă pur și simplu.
Conform obiceiului îmi zic că acum ar trebui de chiară să-mi amintesc.
„Ce vrei să-ți amintești?”
„Păi… cine sunt”
”Ești eu”
”Da, karma, amintiri din trecut, vieți, etc….”
„Nu ai amintiri căci nu ai mai fost ”…
Nu înțeleg cum vine asta. Păi karma, reîncarnări, mi-am amintit în vise și meditații una alta.
Îmi spune că, asta cu reîncarnările sunt gogorițe iar amintirile sunt interferențe pe care le adună corpul la naștere.
„Ești vasul meu și sub forma aceasta ești pentru prima dată”.
„Ce este egoul?”
„O adunătură de falsuri”
„Extratereștrii, există?”
„Sunt alte popoare”
Întreb dacă-i adevărat că au o influență asupra noastră și aflu că eventual într-un procent de 30%. Mai întreb de conspirații de tot felul și mi se răspunde „falsuri”.
Totul este foarte simplu. „Vei vedea”.
„Este ca un joc pe computer?” întreb curioasă.
„Nu”
„Un joc pur și simplu?”
„Nici”
Mă las păgubașă. Mă întreb cum voi putea trăi în lumea asta coordonată de falsuri și mi se răspunde că foarte bine, să nu-mi mai bat capul.
Sunt curioasă totuși de ce m-a creat și întreb bineînțeles. Să curățăm falsuri.
„Când vei deveni mai limpede și te așezi vei ști mai multe”
Este prima dată când mă simt un vas. Am tot bâjbâit în sute de presupuneri, mă simțeam eu, apoi credea că sunt EU și deși sunt EU, conștiința de a fi vas este azi unică și nemaiavută.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s