Gol

M-am simțit bine ieri, toată ziua. Ușoară, relaxată, gânduri extrem de puține. Un vas gol.
Azi m-am așezat cu ochii închiși din nou pe pat, așa cum am „văzut” ieri, cu degetele de la mâini (cel mare și arătătorul) împreunate, restul degetelor fac contact unul cu altul.
Acolo unde trebuia să fie corpul este un loc infinit, gol.
-Cu cine vorbesc?
-Cu tine însuți.
Deci vorbesc cu mine de una de alta. Cât timp? nu știu. În golul acesta apare în cele din urmă o imagine, este capul meu care iese dintr-o membrană ruptă. Mă grăbesc să ies din ou dar restul corpului este micuț și tare șod. Parcă are pe spate un fel de instalație cu rachetă.
Eu râde.
-Vezi dacă te grăbești?
Arunc imaginea din gol și revin la nimic.
Pe partea stângă a corpului sezând simt o mângâiere.
-Este cineva prin preajmă, pe interior sau exterior?
-Pe interior. Dar, de fapt exterior căci voi vedeți totul exact invers.Ceea ce numiți voi exterior este de fapt mic și pe interior; este ce vedeți voi mare și numiți macrocosmos. Ce numiți interior și microcosmos este de fapt pe exterior și este chiar foarte mare.
Încerc să-mi imaginez sau să privesc după spusele „mele” corect dar abia am o imagine vagă. Logic mi se pare corect.
-Sper din tot sufletul că măcar iluzia că există îngeri să nu mi-o iei.
Râde.
-Noi suntem.
Respir ușurată și mă bucur. Acest noi îl înțeleg deși nu-i nimic clar.

Anunțuri

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s