Poveștile vântului

Cald. Cald ziua, destul de cald noaptea, cu ferestrele larg deschise, zgomotele străzii sub pleoapele închise se estompează încet, apoi liniștea somnului preia conducerea nopții.
E încă întuneric afară când un tril de mierlă mă face să deschid urechile apoi ochii privind pe geam întunericul albastru. Oare cât e ceasul? Apoi adorm din nou după ce, curioasă am ascultat o vreme „vorbele” dimineții.
Bate vântul. O plăcere, căci ameliorează căldura zilei. Prin geamurile încă larg deschise să pătrundă răcoarea dimineții, frunzele foșnesc. Le ascult poveștile înfrigurată, atentă, neliniștită. Fiecare pom are propriul concert, propria voce în bătaia vântului.
Ulmul de pe stradă pare să fie cumva binedispus, alintat chiar. De sus discută amical cu arbuștii de pe stradă. O rumoare neutrală, parcă s-ar vorbi amabilități, bagatele, uneori se șușotește că ar veni furtuna și că ar fi cam „încărcată” neplăcut pentru muritori.
Mă duc cu gândul la baltă. Acolo vorbele copacilor sunt mai clare, mai adânci.
Cel mai impresionant, în bătaia vântului se vaită plopii. Tulpinile scot sunete lugubre, lungi, adânci, gem suferinde. Frunzele vorbesc amenințător, parcă povestesc toate întâmplările nefaste ale omenirii, suferințe, boli, morți, războaie, foamete.
-Vai, vai, vai ție muritorule….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s